Banderas și Melanie Griffith, din nou împreună după divorț
Actorul spaniol și fosta lui soţie s-au întâlnit pentru prima dată în public de la anunțarea separării lor, în urmă cu un an, scrie ziarul ABC, explicând că revederea a avut loc atunci când fiica lor, Stella del Carmen, a absolvit studiile medii.
Fotografia reprodusă de multe publicații, cu tânăra de 18 ani împreună cu iluștrii săi părinți, surâzători și purtând amândoi ochelari de soare, a fost publicată de orgolioasa mamă pe contul ei de Instagram, relatează cotidianul citat de Agerpres."Mama. Stella și Papi. Îngerul nostru este minunat. Începe un nou capitol din viața ei! Libertate!!", este comentariul făcut de Melanie Griffith referitor la imaginea însorită, în care atât ea, cât și fiica ei sunt îmbrăcate în roșu aprins, iar Antonio Banderas poartă un tricou alb.
Cei doi artiști au format unul dintre cele mai longevive cupluri de la Hollywood, fiind căsătoriți aproape 19 ani, și au divorțat la cererea ei, care invoca "diferențe ireconciliabile". S-a speculat, la acea vreme, că în spatele acestei formulări elegante s-ar fi aflat o infidelitate din partea lui.
Dornică să-și construiască imediat o nouă imagine, Melanie Griffith s-a grăbit să-și șteargă de pe braț un tatuaj — o inimă și numele fostului soț — pe care până atunci îl expunea cu mare plăcere. Pe de altă parte, Antonio Banderas a început după scurt timp o nouă relație cu o frumoasă blondă, mult mai tânără decât el, olandeza Nicole Kimpel, notează Agerpres.