Actorul s-a încris pe lista turiștilor care vor fi transportaţi în Spaţiu de compania Virgin Galactic. Vezi ce mesaj i-a transmis miliardarul Richard Branson.
Actorul s-a încris pe lista turiștilor care vor fi transportaţi în Spaţiu de compania Virgin Galactic. Vezi ce mesaj i-a transmis miliardarul Richard Branson.
Ashton Kutcher a devenit cel de-al 500-lea turist care şi-a rezervat un bilet pentru o călătorie în Spaţiu, a anunţat luni miliardarul britanic Richard Branson, patronul companiei Virgin Galactic.
Actorul în vârstă de 34 de ani, care s-a despărţit de actriţa Demi Moore în noiembrie 2011, s-a declarat încântat de faptul că s-a alăturat viitorilor turişti spaţiali care vor fi transportaţi de Virgin Galactic, ce se află în această perioadă în faza finală în ceea ce priveşte testele de zbor, a precizat miliardarul britanic pe blogul său.
"I-am telefonat lui Ashton pentru a-l felicita şi pentru a-i ura: «Bine ai venit!». El este la fel de încântat ca şi noi de ideea că se va afla printre primii care vor traversa ultima frontieră (şi care vor reveni!) şi vor simţi pe propria persoană ce înseamnă magia Spaţiului", a spus omul de afaceri.
Referindu-se la o înregistrare video ce prezintă navetele spaţiale ale companiei sale, postată pe blogul său, Branson a adăugat: "Aşa cum vedeţi, vehiculele noastre spaţiale nu sunt doar foarte frumoase, ci şi complete şi în faza finală a programului nostru de teste de zbor."
"Ne vom asigura că totul se va desfăşura în condiţii de siguranţă înainte de a lansa zborurile comerciale, mai ales că eu mă voi afla la bordul navetei în zborul inaugural, alături de copiii mei", a precizat Richard Branson.
Richard Branson a inaugurat, în octombrie 2011, în statul New-Mexico, Spaceport America, primul aeroport spaţial din istorie, de unde vor decola, începând din anii 2012-2013, primii turişti spaţiali. În septembrie 2011, miliardarul britanic a declarat pentru CNN că speră să lanseze prima navetă în Spaţiu în decurs de un an, relatează agenția Mediafax.
Mai multe sute de persoane şi-au rezervat deja un bilet la bordul navetelor companiei Virgin Galactic, pentru o călătorie în spaţiu, pentru un preţ mediu de 200.000 de dolari.