8
Ann Rutherford, actriţa din "Pe aripile vântului", a murit
Interpreta personajului Carreen O'Hara, sora protagonistei Scarlett O'Hara din filmul "Pe aripile vântului" (1939), a murit la vârsta de 91 de ani, la Los Angeles.
Interpreta personajului Carreen O'Hara, sora protagonistei Scarlett O'Hara din filmul "Pe aripile vântului" (1939), a murit la vârsta de 91 de ani, la Los Angeles.Actriţa a murit în reşedinţa ei din Beverly Hills, luni seară, a declarat pentru publicaţia Los Angeles Times o bună prietenă a ei, actriţa Anne Jeffreys. Ann Rutherford suferea de mai mulţi ani de probleme cardiace, iar starea ei de sănătate s-a deteriorat tot mai mult în ultimele luni, notează agenția Mediafax.
Pe marele ecran, personajul Caroline Irene (Carreen) O'Hara, sora celebrei Scarlett, interpretată de Vivien Leigh, a reprezentat un rol mic în sine, dar care a rămas în istorie, graţie statutului de care s-a bucurat filmul "Pe aripile vântului", devenit o peliculă clasică.
"Acest «rol minuscul» a transformat anii mei de aur în ani de platină, mai târziu", declara într-un interviu anterior actriţa Ann Rutherford.
Ann Rutherford, născută în oraşul canadian Vancouver, pe 2 noiembrie 1920, a jucat şi în filme western, în seria de filme "Andy Hardy" şi alte pelicule, precum "Mândrie şi prejudecată" (1940) şi "Aventurile lui Don Juan" (1948). Cea mai activă perioadă din cariera ei au reprezentat-o deceniile '30 şi '40, notează Mediafax.
A fost căsătorită de două ori: mai întâi cu moştenitorul unui lanţ de magazine - deveni ulterior Macy's - David May II, iar apoi cu William Dozier, care a produs în anii 1960 o versiune pentru micul ecran a serialului "Batman".