Andreea Raicu dă sfaturi pentru silueta perfectă
Divertisment · Stiri / 19.08.2013

Vedeta explică pe blogul ei cum reuşeşte să se menţină în formă. Ea consideră că un program echilibrat şi o dietă sănătoasă pot face minuni pentru orice femeie care doreşte să arate bine.

"Multe dintre noi asociem silueta perfectă cu o cură de slăbire drastică, pe care ne-o asumăm în numele frumuseţii. Tot chinul unui regim ar putea fi însă evitat cu o strategie alimentară care te ajută să slăbeşti… fără să ţii dietă! 

Sună de vis, dar să nu îţi închipui că vei ajunge vreodată să ai o siluetă perfectă fără să depui ceva efort. Chiar dacă nu îţi sugerăm să ţii o dietă că să slăbeşti, tot trebuie să faci ceva: să-ţi schimbi puţin obiceiurile alimentare pe care le ai, să adaugi unele noi şi să uiţi de unele vechi că să ajungi să arăţi aşa cum îţi doreşti. Şi încă un amănunt: silueta perfectă nu e neapărat după tiparul 60-90-60; e acea siluetă cu care te simţi bine şi fizic, şi psihic"
, scrie vedeta pe blog.

În continuare, ea oferă și câteva sfaturi simple care pot fi de ajutor oricărei  

"Răbdare, ambiţie şi perseverenţă: secretul către silueta perfectă 

Demersul nu este unul uşor, iar pentru multe fete s-ar putea să fie chiar mai dificil decât o cură de slăbire drastică. De ce spun asta? Pentru că a slabi fără o dietă presupune să adopţi nişte reguli de alimentaţie pe termen lung, să fii răbdătoare, ambiţioasă şi perseverenţă. Avantajul este că vei reuşi să ai un să ai un regim alimentar mai sănătos, iar acest lucru se va vedea şi în stilul de viaţă (mai multă energie, o stare pozitivă de spirit, o piele mai frumoasă), dar, şi mai important, vei reuşi să-ţi păstrezi greutatea ideală, fără să te mai macine grijă kilogramelor viitoare (cum s-ar fi întâmplat în cazul unei diete fulger). Iată, deci, cum ajungi să silueta perfectă fără dietă! 

Strategia alimentară ideală pentru o silueta perfectă fără să urmezi dietă! 

1. Nu sări peste micul dejun! 

Unul dintre neajunsurile faptului că nu iei micul dejun, este că până la prânz ţi se face foarte foame, iar asta înseamnă că la masă vei mânca mai mult sau, şi mai rău, vei fi tentată să faci alegeri mai puţin sănătoase (produse procesate, fast-food etc). În realitate, studiile spun că persoanele care mănâncă micul dejun au un indice de masă corporală mai mic decât al celor care nu au acest obicei. Pentru un mic dejun nutritional, alege un bol de cereale integrale cu fructe sau iaurt slab. Aici găseşti şi alte sugestii. 

2. Găteşte legumele mai puţin 

Ştii că atunci când legumele sunt gătite prea mult îşi pierd din vitamine şi minerale. Acest dezavantaj are repercusiuni şi vizavi de silueta ta: când nu îţi iei nutrienţii necesari din mâncare, nu te vei sătura suficient şi, la scurt timp, ţi se va face foame şi vei avea poftă să ronţăi ceva. Sfatul este să mănânci cât mai multe alimente crude şi să înveţi să găteşti corect legumele, astfel încât să păstrezi enzimele şi nutrienţii preţioşi. Iată nişte secrete de gătit pentru a nu pierde nutrienţii! 

3. Orientează-te către alternative mai „uşoare” 

Când îţi cumperi lapte, brânză sau iaurt, ar fi bine să le alegi pe acelea care au mai puţină grăsime; în acest fel, vei tăia considerabil din caloriile pe care le consumi. Nu este bine să renunţi însă cu totul la aceste produse dacă vrei să slăbeşti: cercetătorii spun că oamenii care beau lapte şi mănâncă lactate zilnic sunt mai slabi decât cei care nu o fac (aceştia pierd grăsime mai rapid din zona abdominală). Acest fapt se datorează calciului din lactate care descompune grăsimile mai eficient. 

4. „Pune lacăt” la bucătărie după o anumită ora seară 

Stabileşte o oră după care nu mai ai voie să mănânci după cină şi încearcă să respecţi programul. La început îţi va fi mai greu, însă după câteva săptămâni te vei obişnui uşor-uşor. Dacă totuşi ţi se face poftă de ceva dulce, bea un ceai neîndulcit, mănâncă un fruct sau un bol mic de îngheţată simplă sau de iaurt îngheţat. Ca să te asiguri că nu mai mănânci şi nu mai bei nimic după o anumită oră, spală-te pe dinţi. 

5. Înlocuieşte cerealele rafinate cu cereale întregi 

Este un pas absolut necesar, care te va ajuta să slăbeşti considerabil şi să ajungi mai repede să ai silueta perfectă. Cerealele rafinate: pâinea, orezul, făină albe sunt bogate în calorii care nu îţi aduc niciun plus la dietă. Dimpotrivă. În schimb, cerealele integrale nu numai că sunt mai slabe în calorii, dar conţin şi multe fibre care îţi ţin de foame timp îndelungat. 

6. Începe-ţi masa cu o salată sau o supă 

Este important să mănânci multe legume şi fructe bogate în apă, iar dacă înainte de masă mânânci un aperitiv uşor: salată, supă, te vei sătura mai repede, şi la felul doi, vei mânca mai puţin. Dacă mănânci carne, specialiştii spun să o pui în mijlocul farfuriei şi să completezi porţia cu legume din belşug. Evită cartofii alături de carne pentru că au mulţi carbohidraţi şi combinaţia îngraşă, dar te şi balonează."
 
 
Foto: Mediafax 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro