Anda Adam parcurge una din cele mai active şi solicitante perioade din viaţă. Noua ei piesă, “Amo”, deşi nelansată încă oficial, se bucură de un succes imens la public. Astfel că ofertele pentru concerte nu contenesc să apară.
În paralel, Anda filmează pentru emisiuni TV, merge aproape zilnic la sală, unde urmează antrenamente cardio, şi ţine o dietă strictă pentru o siluetă impecabilă.
Cu un astfel de program încărcat, stress-ul este o prezenţă inevitabilă în viaţa artistei. Prin urmare, la sfatul mamei sale, Anda Adam a început să practice yoga. Sesiunile de relaxare sunt combinate cu exerciţii fizice de stretching şi au scopul de a aduce echilibrul psihic mult dorit.
“Am nevoie de momente în care să mă adun, să îmi găsesc liniştea interioară. Yoga se combină excelent cu fitness-ul pe care oricum îl practic. Momentan, merg la cursuri de grup, dar în curând sper să ajung la un nivel avansat încât să îmi permit să practic singură acasă. Mama m-a sfătuit să încep să merg la cursuri de yoga pentru că devenise îngrijorată de programul infernal pe care îl am zilnic. A simţit că sunt din ce în ce mai nervoasă şi i-a fost teamă să nu clachez”, mărturiseşte artista.