Anda Adam revine cu un nou clip
Anda Adam revine cu un nou videoclip la aproape un an de când a lansat precedentul hit, „AMO”. Fanii artistei au azi ocazia să urmărească, în premieră, primele imagini din noul clip, "Dacă ar fi", o nouă colaborare a solistei cu echipa HaHaHa Production. Pentru „Dacă ar fi”, Anda Adam a filmat alături de echipa de fotbal american a României pe stadionul Arcul de Triumf din Bucuresti.
Adrenalină, suspans, suport pentru echipa de sportivi, o cursă infernală de motociclete și începutul unei povești de dragoste trăite chiar de artistă sunt elementele care fac din noul clip al solistei o producție memorabilă.
Anda Adam apare în ipostaze tandre, filmate în vestiar, alături de bărbatul care i-a furat inima, un tânăr carismatic, membru al echipei de fotbal american.
Acesta este, în viața reală, model din echipa lui Cătălin Botezatu, artista rugându-l personal pe celebrul designer pentru a-i face cea mai bună recomandare în acest sens.
Cu ocazia noului proiect, Anda Adam a adoptat un nou look, alegând să poarte breton, stilingul fiind realizat chiar de mama ei, aflată în România pe parcursul filmărilor.
„Am filmat zece ore în continuu, în timpul zilei pe stadion și noaptea pe motocliclete alături de cei mai buni cascadori pe care i-am văzut vreodată. Videoclipul este regizat de Florin Botea. Sunt foarte încântată de produsul final și abia aștept să lansăm varianta completă. Le mulțumesc tuturor celor implicați în proiect și domnului Alin Petrache, Președintele Federației Române de Rugby, pentru sprijinul acordat pentru filmările pe stadion”
, declară Anda Adam.
Artista va lansa piesa „Dacă ar fi” pe scena Media Music Awards, marea decernare de premii de la Sibiu, din 19 septembrie.