Odată cu schimbarea radicală de stil muzical, dar şi vestimentar, Anda Adam s-a pregătit ca la carte şi în ceea ce priveşte prestaţia scenică.
Artista a interpretat în premieră la Media Music Awards noul ei single, “Amo”, ocazie cu care a dovedit că poate cânta rap la fel cum făcea în urmă cu şapte ani, pe când se bucura de succesul piesei Selecta.
Nu a fost însă atât de uşor să treacă de la stilul muzical din ultimii ani, la cel al piesei “Amo”. Pentru a intra cât mai uşor în zona urban-underground, Anda a luat lecţii de rap şi hip hop de la un tănâr cântăreţ din New York.
“Nu a fost chiar aşa greu pe cât mă aşteptam. Practic, a fost ca o călătorie în timp, pe vremea Selecta”
Cei doi s-au întâlnit în vara acestui an la New York şi au continuat să ţină lecţiile prin intermediul internetului.
Odată cu lansarea piesei “Amo”, o colaborare reuşită cu echipa HaHaHa Production, Anda Adam adoptă o imagine nouă, mai rebelă, mai dezinvoltă, îmbracă haine cool, cântă hip-hop, R&B, piese care te fac să dansezi oriunde te-ai afla.
“AMO” este considerată “Selecta anului 2012” şi o aduce pe Anda Adam şi mai aproape de publicul tânăr.
Artista a adoptat şi un nou stil vestimentar pe scenă. A renunţat la corsete şi la rochiţe tip tutu şi îmbracă acum haine largi, colorate, stil hip hop, un exemplu fiind pantalonii albi şi hanoracul cu stele, marca Jeremy Scott, pe care le-a avut la Media Music Awards.