Anastasia Lazariuc a impresionat mii de oameni veniţi să o privească şi să o asculte în cadrul concertului recent pe care l-a susţinut la Chişinău.
Frumoasa cântăreaţă, pentru care timpul parcă stă în loc, a urcat pe scenă îmbrăcând o rochie elegantă, din mătase naturală ciclam, realizată de îndrăgitul designer Mirela Stelea.
Artista este una din clientele fidele ale atelierului Mirela Stelea din Bucureşti de unde îşi actualizează garderoba cu cele mai noi apariţii vestimentare, dar îşi şi comandă rochii, pentru modelul cărora se consultă cu designerul.
De această dată, Anastasia şi-a dorit o rochie într-o culoare vie, pastelată, iar rezultatul i-a oferit un look proaspăt, adolescentin.
Creaţia este realizată din mătase foarte fină, cu suprapuneri de material, talia fiind pusă în valoare de o centură din mătase argintie. "Anastasia este un etalon de frumuseţe şi de eleganţă. Arată minunat, atât într-o rochie neagră, cât şi purtând culoare. Rochia ciclam creată special pentru ea este o dovadă de îndrăzneală şi exuberanţă. Are un spirit tânăr şi o jovialitate în privire pe care n-am mai întâlnit-o pana acum. Sunt onorată că Anastasia a ales să-mi poarte creaţiile"
Apariţia artistei a generat ropote de aplauze, iar, la finalul spectacolului, Anastasia a primit zeci de buchete de flori de la admiratori.
Anastasia Lazariuc s-a numărat, de altfel, printre invitaţii prezenţi la inaugurarea showroom-ului Mirela Stelea din Bucureşti. Artista a sosit atunci alături de fiica ei, Ileana, dar şi de Ion Ţiriac şi de fiul acestuia, Ion Ion.