Amalia Enache şi Chef Adrian Hădean - implicaţi într-un nou proiect caritabil
Divertisment · Stiri / 30.01.2015

Amalia Enache și Chef Adi Hădean vor găti în cadrul unui proiect caritabil organizat pentru Hope and Homes for Children România. Nu este prima dată când cei doi participă la acțiunile caritabile ale organizației. Adi Hădean a alergat la Maratonul Internațional București în echipa Hope and Homes for Children România, iar Amalia este de 5 ani Ambasadorul organizației.

„Toată acțiunea noastră îi e dedicată lui Alexandru, un băiat de 17 ani, care este cu adevărat de nota 10. Cam acolo sunt mediile lui la liceu, cam acolo se anunță și cariera lui sportivă. Din păcate, o gravă problemă de sănătate, o tumoare urâtă și complicată încearcă să-i ia din avântul cu care a pornit în viață. Numai că Alexandru rămâne de nota 10. Luptă pentru el și pentru alții. A alergat, în situația lui, un maraton, pentru alți copii aflați în nevoie. Iar atunci când HHC România i-a propus să-l ajute, Alexandru a hotărât altceva: în ciuda problemelor lui de sănătate, să se alăture el cauzei HHC România și să ajute alți copii. Așa că, deși nu sunt o mare bucătăreasă, oricât m-ar pune Chef Adrian Hădean să alerg prin bucătarie în acea zi, o voi face cu gândul că e mai nimic pe lângă eforturile lui Alexandru. Sper că și cei care vor mânca cina semnată de Chef Adi Hădean să se bucure dublu, de plăcerea gustului și de plăcerea generozității”

, a declarat Amalia Enache.

„În luna decembrie se aglomerează o avalanșă de fapte bune și asta lasă descoperite celelalte luni din an. Cred că e timpul să ne amintim că există oameni care au nevoie de noi și de astfel de acțiuni tot timpul anului”
, a declarat Chef Adrian Hădean.



Sâmbătă, 7 februarie, Amalia și Adi vor găti un meniu special alături de echipa Voilà Bistrot. Meniul va fi compus din starter, main course și desert. Câteva preparate care se vor regăsi la eveniment sunt puree cu avocado și vinete, hummus cu za'atar, sirop de rodii, lipii făcute în casă, brânză de capră cu miere și trufe negre, lăstari și chips de sfeclă, hribi sotați pe pâine neagră. Banii strânși în urma cinei caritabile vor fi donați unei cauze susținute de Hope and Homes for Children România.



Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina de Facebook a evenimentului.

Pe 18 martie 2015, HHC România va organiza un alt eveniment caritabil: Hope Concert. Concertul reprezintă o tradiție anuală care reunește artiști de valoare din România. Anul acesta, pe scena Ateneului Român, vor urca Alexandru Tomescu, Nadia Trohin, Andrei Licareț sau Ansamblul Violoncellissimo.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro