Amadeus cântă de Paști la Marea Roșie!
Divertisment · Stiri / 28.04.2016

Artistele din trupa Amadeus i-au cucerit pe egipteni.

După ce au concertat zilele trecute în fața a peste 10 000 de spectatori, în cadrul festivalului Back to Life, organizat în peninsula Soma Bay, cele patru artiste au fost invitate să susțină un nou concert, de această dată sâmbătă seară, înaintea sărbătorii de Paște.

Andreea Runceanu, Patricia Cimpoiașu, Bianca Gavrilescu și Naomi Anelis i-au impresionat pe egipteni și pe turiștii veniți din întreaga lume printr-un concert energic, în cadrul căruia au cântat atât piese proprii, cât și hituri internaționale adaptate instrumentelor lor. Cei peste 10.000 de spectatori le-au urmărit evoluând pe scena ridicată pe malul Mării Roșii și le-au admirat inclusiv vestimentațiile de spectacol realizate de designerul român Alexandra Calafeteanu.

Pe aceeași scenă a festivalului a concertat înainte și Alexandra Stan, între cele cinci artiste legându-se o prietenie frumoasă. Împreună au petrecut două zile în însorita țară africană, timp în care au făcut snorkeling și au luat parte la o petrecere organizată într-un resort de lux.

"Noi cu Alexandra ne-am mai întâlnit până acum la mai multe concerte, însă abia acum am avut ocazia să stăm mai mult timp împreună. Este un om minunat care ți se lipește din primele clipe de suflet. Ne-am simțit foarte bine împreună. Păcat doar că a stat în Egipt doar două zile. Noi vom rămâne până săptămâna viitoare deoarece gazdele ne-au invitat să mai susținem un nou concert sâmbătă seară

”, declară Andreea Runceanu.

Amadeus este cea mai de succes trupă românească la nivel internațional, artistele fiind invitate să susțină concerte în toate colțurile lumii. In luna mai, artistele pregătesc lansarea unui nou videoclip, pentru piesa Unstoppable, pe care îl vor filma imediat ce se vor întoarce din Egipt.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro