Alina Sorescu este însărcinată
Cântăreața a aflat că va deveni mămică după ce a făcut două ecografii. Ea este însărcinată în trei luni.
Cântăreața a aflat că va deveni mămică după ce a făcut două ecografii. Ea este însărcinată în trei luni.
Alina Sorescu și soțul ei, Alexandru Ciucu, au anunțat vestea în emisiunea "Happy Hour", de la Pro TV.
"Alex dormea, iar eu nu am mai avut răbdare şi mi-am făcut un test de sarcină clasic, care a ieşit pozitiv. L-am trezit şi i-am spus, iar el a fost foarte fericit. Nu mai avea nevoie nici de al doilea test, nici de analize, nici de ecograf, de nimic. El era convins că sunt însărcinată"
, a povestit cântăreața în vârstă de 26 de ani.
Designerul a mărturisit că prima dată când a mers la ecograf cu soţia lui, a plâns pentru că l-au năpădit emoţiile când şi-a văzut copilul pe ecranul aparatului de ecografie.
"Doamna doctor a stins lumina şi mă aşteptam să caute ceva până să găsească ceva. Însă cum a pus aparatul pe burtica ei, a apărut un punct negru pe ecran şi mi-a zis că acela e copilul meu. Mi s-au umplut ochii de lacrimi instantaneu. M-a luat pe nepregătite. Am plâns şi la a doua ecografie, pentru că mă aşteptam să văd un punct mai mare, dar ne-a pus sunet şi am auzit cum îi bate inima"
, a spus Alex Ciucu.
Alina a mărturisit că nu ştie încă sexul copilului, dar a recunoscut că îşi doreşte un băieţel, aşa cum vrea şi soţul ei.
"Am intrat în luna a treia, aşa că mai avem de aşteptat până când va da din picioruşe sau vom şti ce sex are. Alex vrea băiat şi zice că vom avea băiat. Cam aşa simt şi eu, dar nu avem cum să fim siguri", a declarat artista.
Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu (37 de ani) s-au căsătorit în 2010.
Foto: Mediafax