Alina Sorescu a născut o fetiţă
Divertisment · Stiri / 20.04.2016

Cântăreaţa a devenit pentru a două oară mamă. Ea a adus o fetiţă care va purta numele Ana Raisa Ciucu.

Artista a născut prin cezariană la o maternitate privată din Capitală. Bebeluşul a avut la naştere 3,3 kilograme şi 50 de centimetri lungime şi a primit nota maximă din partea medicilor.

La fel ca şi la prima naştere a solistei, în ianuarie 2014, soţul vedetei, designerul Alexandru Ciucu (40 de ani), a fost prezent în sala de operaţie pentru a-i sta alături.

Imediat după naştere, micuţei i s-au recoltat celule stem din sângele ombilical şi ţesut de cordon ombilical. Acestea vor fi stocate la banca centrală de celule stem, scrie ziarul
Click!.

"Aşteptarea a luat sfârşit! A venit pe lume surioara Carolinei! Are 3,300 kg şi 50 cm şi o vom boteza Ana Raisa. Sunt foarte fericită şi vreau să împărtăşesc bucuria mea şi cu voi, prieteni dragi"
, a scris Alina Sorescu (29 de ani) pe Facebook.

Vedeta va mai sta câteva zile în maternitate. Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu sunt căsătoriţi de şase ani şi mai au o fetiţă, Elena Carolina, în vârstă de 2 ani şi trei luni.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro