4
Alexandru Ciucu îi face cadou Regelui Mihai o medalie jubiliară şi un frac nou-nouţ
Divertisment · Stiri / 26.10.2012

Designerul de costume masculine Premium, Alexandru Ciucu, furnizorul oficial al Casei Regale a României, i-a pregătit Regelui Mihai un cadou cu totul special. Cu ocazia aniversării a 91 de ani de viaţă, care va avea loc joi, 25 octombrie, designerul îi va oferi Majestăţii Sale o medalie jubiliară şi un frac realizat de el însuşi.

Designerul de costume masculine Premium, Alexandru Ciucu, furnizorul oficial al Casei Regale a României, i-a pregătit Regelui Mihai un cadou cu totul special. Cu ocazia aniversării a 91 de ani de viaţă, care va avea loc joi, 25 octombrie, designerul îi va oferi Majestăţii Sale o medalie jubiliară şi un frac realizat de el însuşi.

Alexandru Ciucu a ajuns în posesia medaliei în urma unei licitaţii. Medalia este una jubilară, de 25 de ani de domnie a regelui Carol I, sculptată de Paul Telge în 1891.


“O piesă de excepție, bătută cu ocazia jubileului de 25 de ani de domnie a Regelui Carol I, a cărui machetă a fost gravată de cunoscutul maestru german al orfevrăriei, Paul Telge, ajutat de P. Heisler, ambii din Berlin. P. Telge, constant colaborator al Casei Regale este cel care a restaurat și piesele tezaurului de la Pietroasele.

Pe avers, planul este dominat de figura regelui, în profil spre stânga, iar în exergă se distinge legenda: "CAROL I DOMN ȘI REGE AL ROMÂNIEI/1866/10 MAI/1891".


Reversul este bogat decorat și compus dintr-o figură feminină care simbolizează România, înconjurată de cinci scene, fiecare marcând un moment semnificativ al domniei regelui: 1881 (proclamarea regatului), 1877-1878 (Războiul de Independență), 1890 (debutul lucrărilor pentru ridicarea podului de la Cernavodă), 1866 (sosirea în țară și promulgarea Constituției), 1886 (restaurarea bisericii Mânăstirii de la Curtea de Argeș, destinată a fi necropola dinastiei).
Alte cinci figuri mitologice care delimitează întregul, simbolizează justiția, rațiunea, înțelepciunea, bunătatea și vitejia, adică acele atribute care au caracterizat personalitatea regelui și domnia sa”, astfel descrie designerul medalia.

Alexandru Ciucu îi va dărui Regelui Mihai şi un frac nou-nouţ, realizat în atelierul său din incinta fabricii Apaca, pe care Majestatea Sa îl va putea purta la recepţiile oficiale.
Alexandru Ciucu este un apropiat al Casei Regale a României. Anul trecut, el a fost invitat la discursul Regelui din Parlamentul României.

La acea vreme, designerul i-a dăruit Regelui Mihai, cu ocazia aniversarii a 90 de ani de viaţă, un cadou cu totul inedit: o ediţie specială din 1916 a ziarului francez „Le Petit Journal” dedicată în întregime istoriei familiei Regale a României de la acea vreme. .

Ziarul a fost câştigat de Ciucu la o licitaţie şi i-a fost trimis Regelui Mihai inserat într-o mapă de piele specială.

Mapa a fost realizată de Dan Coma, este personalizată cu coroana regală pe copertă şi contine un mesaj al lui Alexandru Ciucu inscripţionat cu auriu: „La multi ani, Majestate!”.

Coperta ziarului îi prezintă pe Regele Ferdinand şi pe Regina Maria şi a fost lansat pe piaţă duminică, 16 septembrie 1916.  Publicaţia cuprinde informaţii şi ilustraţii despre familia Regală a României, precum şi date importante din istoria ţării.

Alexandru Ciucu este o prezenţă obisnuită în cadrul evenimentelor la care participă membrii familiei regale.

La celebra nuntă a Prinţului Albert de Monaco designerul, deţinătorul singurului atelier de costume masculine Premium din România, i-a realizat Principelui Radu câte o ţinută elegantă pentru fiecare eveniment inclus în suita de momente speciale ale nunţii regale.

Toate creaţiile au fost în întregime create în Atelierul de Înaltă Croitorie Alexandru Ciucu întocmai după rigorile impuse de participarea la o astfel de ceremonie.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro