Adele va lansa o linie de îmbrăcăminte XL
Divertisment · Stiri / 18.01.2016

Potrivit presei britanice, vedeta s-ar pregăti să-și lanseze propria linie de îmbrăcăminte, în colaborare cu o firmă specializată în distribuirea de măsuri mari.

Cu hainele sale pentru mame de familie "stilate", cântăreața de 27 de ani ar putea pune în umbră celebri creatori de modă, scrie site-ul metronews.fr, citat de Agerpres.

Potrivit publicației săptămânale Now, cântăreaţa britanică ar pregăti o linie de articole de îmbrăcăminte destinată mamelor de familie "stilate". "Este doar începutul, însă a cerut sfaturi de la mai mulți designeri, lucrând în același timp la propriile ei schițe", spune o sursă apropiată interpretei piesei "Hello".



Revista Now scrie că Adele ar fi luat legătura cu firma Evans, specializată în haine cu măsuri mari. Evans a colaborat deja cu vedeta la crearea unei colecții de haine pentru femei, inspirată din rochia purtată de Adele la premiile Grammy în 2012. Astfel, deși a postat acum câteva zile o imagine pe Instagram, făcută în sala de sport, cântăreața nu intenționează să cedeze canoanelor lumii modei.

 

Foto: AFP/Mediafax

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro