Adela Popescu şi Radu Vâlcan formează un cuplu frumos atât pe micul ecran, în serialul "Pariu cu viata", cât şi în realitate. Vedeta își dorește să facă un copil cu iubitul ei.
"Îmi doresc să fac copii până la 30 de ani, asta este clar. Cât despre numărul lor, îmi voi da seama după ce voi avea prima sarcină. Cred că pe Radu l-ar încânta postura de tătic", a declarat Adela Popescu în primăvară, pentru ziarul Click!
Potrivit unor surse din anturajul celor doi, Adela şi Radu "lucrează în prezent la un bebe", relatează ziarul citat.
Cât despre căsătorie, am aflat că cei doi nu se prea grăbesc. De altfel, Radu are o experienţă nu tocmai fericită în acest sens. Din 2003 până în 2007, Radu a fost căsătorit cu Tereza, o femeie de afaceri. Acest episod, dar şi reținerea lui Radu pentru a-şi legaliza relaţia în acte se pare că n-o deranjează deloc pe Adela.
Foto: Mediafax