Cei doi actori, buni prieteni ai Danei, au răspuns cu drag dorinței acesteia de a-l boteza pe micuțul Luca.
Vedeta a vorbit, într-un interviu difuzat luni, despre primele momente din viaţa sa de mămică. Abramburica a mărturisit că în clipa în care a auzit primul plânset al băieţelului ei, Luca Vlad, a izbucnit în lacrimi.
Dana Rogoz a născut sâmbătă, de 1 martie, un băieţel, pe nume Luca Vlad. Ea a mărturisit că primele clipe din viaţa de mămică au fost ca o avalanşă de emoţii.
"Ce se întâmplă în primele secunde, momente, e ceva de nedescris. E un tsunami de emoţii. E superb. Durerile au fost absolut suportabile. Când am auzit primul plânset mi-au ţâşnit lacrimile. El chiar a venit ca un mărţişor. Şi-a dorit să fie lângă mine, şi eu mi-am dorit acelaşi lucru. Când e de mâncat, se face auzit. După ce vine la sân, ştie ce are de făcut şi se linişteşte"
Naşii băieţelului vor fi Adela Popescu şi Radu Vălcan. "Teoretic vorbisem noi aşa, când eu voi rămâne însărcinată, că mi-aş dori, dar nu existase cererea şi nici nu ştiam cum să o cer că nasă. Şi i-am pregătit o lumânare moon, în care i-am pus mesajul. I-am scris ca şi cum ar fi din partea lui Vlăduţ. Şi pentru ea şi pentru Radu. I-am dat lumânarea de Moş Nicolae, dar nu a citit-o decât după Crăciun. O tot întrebăm dacă a citit-o, a insistat şi Laura, care ştia. Şi aşa a aflat şi a fost extrem de emoţionată, ne-a sunat pe amândoi"
"Oricum, îmi sunt aşa de apropiaţi. Adela mi-e că o sora, încât eu zic că e o alegere foarte bună. Toată sarcina mi-a fost foarte apropiată. Şi culmea, s-a întâmplat ieri că primii doi care au ajuns să îl vadă au fost Adela şi unul dintre fraţii mei. Au ajuns primii şi s-au interesat", a explicat ea.
Vedeta a mai spus că a pregătit totul dinainte de naşterea micuţului şi că a început să primească o mulţime de cadouri pentru el încă din timpul sarcinii:
Bebelușul a luat toată familia prin surprindere, pentru că vedeta a mers la spital pentru un control, iar medicii i-au spus că o vor interna şi că va naşte. Alături de Dana s-au aflat soţul ei, Radu, mama şi tatăl ei şi, deşi evenimentul a fost neaşteptat, au ajuns foarte repede şi fraţii ei, dar şi Adela Popescu.
"O să fie mărţişorul vieţii mele, cel mai frumos mărţişor pe
care puteam să-l primesc vreodată. Dar e şi mărţişorul ei. Pentru ea a
venit la momentul potrivit, la început de primăvară"