Radu Vâlcan i-a provocat pe Cristi Chivu, Răzvan Fodor și pe Carmen Tanase Potrivit Facebook, de pe 1 iunie până pe 17 august, peste 28 de milioane de persoane au vorbit despre provocarea "care a atins aproape toate ţările din lume" şi 2,4 milioane de videoclipuri au fost publicate.

De asemenea, peste 4,2 milioane de mesaje au fost publicate pe Twitter, de pe 29 iulie până luni, cu un record de 1.887 de mesaje pe minut, înregistrat în urmă cu două zile, au declarat reprezentanţii Twitter pentru AFP.


Marţi, asociaţia ALS a salutat "valul incredibil de susţinere". La acel moment, se strânseseră 22,9 milioane de dolari, faţă de 1,9 milioane cât au fost strânşi anul trecut în aceeaşi perioadă (29 iulie - 19 august).

Apoximativ 5.600 de noi cazuri ale acestei maladii sunt înregistrate în fiecare an în Statele Unite ale Americii, unde 30.000 de persoane suferă de această boală.

Scleroza laterală amiotrofică - boala Lou Gehrig - se caracterizează printr-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului şi măduvei spinării, denumite neuroni motori, ce comandă muşchii voluntari, care fac posibilă mişcarea. Boala este progresivă, invalidantă, fatală - mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale devenind mai dificile cu timpul. Cauzele maladiei sunt necunoscute, însă se ştie că circa 5-10% dintre bolnavi prezintă o formă moştenită a acesteia.


Printre personalităţile care suferă de această boală se numără şi astrofizicianul britanic Stephen Hawking.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro