Shannon Barclay, o scoţiancă în vârstă de 32 de ani, avea 146 de kilograme când şi-a dat seama că nu încăpea pe locul ei în avion.
În doar opt luni, a dat jos aproape jumătate din greutate. Acum e fericită că soţul ei o poate cuprinde în braţe. Şi se pregăteşte de maraton!
A ştiut de la început că stilul ei de viaţă este departe de a fi sănătos. "Oboseam foarte uşor. Simţeam că îmi ardeau picioarele când ajungeam la jumătatea scărilor. Rămâneam fără suflare, iar dacă eram în întârziere şi trebuia să alerg după autobuz, simţeam că îmi explodează plămânii", a povestit ea.
Declicul s-a produs în februarie, într-un avion.
Shannon s-a înscris într-un program special şi a ţinut un regim alimentar cu puţine calorii, primind şi consiliere de specialitate, relatează cotidianul britanic Daily Mail.
Shannon a avut probleme cu greutatea încă din copilărie. La 14 ani avea 95 de kilograme! Ea crede că a început să se îngraşe imediat după ce bunicul ei a fost lovit de o maşină şi a murit. Ea avea 13 ani atunci.
Înainte de a intra în programul LighterLife, Shannon Barclay, de profesie asistent manager la un magazin de lenjerie, obişnuia să sară peste micul dejun, iar seara era atât de înfometată încât se sătura doar cu mâncare de la fast food. În timpul zilei îşi mai omora foamea cu dulciuri şi câte ceva de ronţăit, dar până la opt seara nu mânca nimic sănătos. Când ajungea acasă, termina rapid o farfurie de lasagna sau de paste.
Ea are acum un regim alimentar sănătos şi merge de trei ori pe săptămână la sala de gimnastică. Merge şi la înot, se plimbă şi cu bicicleta.
"Sunt o persoană foarte ambiţioasă şi când îmi pun ceva în minte nu mă las până nu reuşesc. Nu-mi place să fac lucrurile pe jumătate", a explicat ea reţeta succesului. "Am început să slăbesc constant câte două-trei kilograme pe săptămână. Dar în prima săptămână am dat jos 13 kilograme", a adăugat scoţianca.
Pe măsură ce scădea în greutate, Shannon Barclay, care era logodită, şi-a modificat de mai multe ori măsurile pentru rochia de mireasă.
Acum două săptămâni a avut nunta şi a purtat o rochie de mărimea 10, cu nouă măsuri mai mică decât ar fi avut nevoie atunci când cântărea aproape 150 de kilograme.
"Câţiva oameni care nu mai văzuseră de mult au fost şocaţi. Au venit la mine pe urmă şi mi-au zis că m-au văzut în magazin, dar nu şi-au dat seama că sunt eu. Sunt mulţumită că am reuşit. Toată această experienţă m-a făcut să mă simt mai bine. Încă nu-mi vine să cred că sunt eu când mă privesc în oglindă. Braţele mele sunt chiar mici acum. Soţul meu, Alan, este şi el fericit. Mă iubea şi când aveam 146 de kilograme, mă iubeşte şi acum, după ce am slăbit 50. Poate să mă cuprindă cu braţele. Înaintea putea să mă strângă doar pe jumătate", a mărturisit Shannon.
Originară din Canada, ea a avut o lună de miere perfectă în Tenerife, de unde s-a întors cu amintiri de neuitat: "Am fost în stare să mă dau cu parapanta. Am stat pe plajă şi ne-am bronzat, ceea ce înainte n-aş fi putut face, fiindcă eram conştientă cum aş fi arătat în costum de baie."
"E o mare diferenţă. Mă simt de parcă acum am descoperit cine sunt. Cred că eram îngropată în izolare", a mai spus Shannon.
Ea are acum în faţă o altă provocare. Ea se pregăteşte acum să ia startul la maratonul de la Berlin. Asta după ce i s-a spus că nu va putea alerga vreodată, fiindcă greutatea excesivă i-a suprasolicitat ligamentele.
"Doctorii îmi spuneau că am nevoie de operaţie. psihoterapeutul mi-a zis că nu voi mai putea alerga niciodată. Dar acum gleznele mele sunt în regulă. Contează foarte mult să slăbeşti. Acum simt că plutesc la fiecare pas", a mai spus Shannon.
Povestea ei e o dovadă că se poate. E nevoie doar de o ambiţie mai mare decât pofta de a mânca orbeşte, e nevoie de timp şi e nevoie de disperare.
Foto: Daily Mail