7
A păstrat gunoiul timp de 4 ani ca să demonstreze câte deșeuri producem. Fotografii șocante
În anul 2011, fotograful francez Antoine Repessé a renunțat să-și mai arunce gunoiul. Totul cu un scop.
Patru ani mai târziu, cu ajutorul deșeurilor strânse, a realizat o serie de fotografii tulburătoare. Proiectul are rolul de a ne ajuta să realizăm rolul nostru de consumatori.
În timpul perioadei de patru ani în care a strâns ambalajele reciclabile, artistul originar din Lille, Franța, a acumulat 70 de metri cubi de deșeuri: 1600 de sticle de lapte, 4800 de role de hârtie igienică, 800 de kilograme de ziare. Artistul a separat toate acestea pe categorii pentru a le oferi fotografiilor sale un impact vizual puternic.
"Alegerea de a separa gunoiul pe categorii creează un efect grafic. Am vrut să realizez fotografia perfectă, care să evoce un lucru tulburător", a declarat Antoine.
Prin această serie de fotografii, Antoine vrea să tragă un semnal de alarmă cu privire la probleme de mare actualitate așa cum sunt încălzirea globală și managementul deșeurilor, dar și faptul că efectele fiecăruia dintre noi în parte sunt aparent invizibile. Nu reușim să realizăm câte deșeuri producem și, mai ales, ce cantitate de materiale reciclabile aruncăm fără să stăm pe gânduri.
"Sper ca proiectul meu să inspire schimbarea", a mai declarat fotograful.