Un frigider de noua generatie consuma cu pana la 75% mai putin decat unul vechi de 15-20 de ani. Economia anuala este de peste 500 lei.
Un frigider de noua generatie consuma cu pana la 75% mai putin decat unul vechi de 15-20 de ani. Economia anuala este de peste 500 lei. Acesta este rezultatul evaluarii intreprinse la inceputul acestui an de catre ICEMENERG – Institutul National de Cercetare - Dezvoltare pentru Energie, Asociatia Romana pentru Reciclare – RoRec si Electrolux – unul dintre liderii pietei de electrocasnice.
Un frigider de noua generatie consuma cu pana la 75% mai putin decat unul vechi de 15-20 de ani. Economia anuala este de peste 500 lei. Acesta este rezultatul evaluarii intreprinse la inceputul acestui an de catre ICEMENERG – Institutul National de Cercetare - Dezvoltare pentru Energie, Asociatia Romana pentru Reciclare – RoRec si Electrolux – unul dintre liderii pietei de electrocasnice.
Masuratorile realizate pe patru aparate frigorifice fabricate intre anii 1970 – 1981, precum si pe un aparat frigorific actual, avand anul de fabricatie 2011, au evidentiat diferente majore in ceea ce priveste consumul mediu anual de energie electrica si, implicit, variatii semnificative ale costurilor anuale generate de aceste echipamente.
Considerand o durata de functionare continua de 8.760 ore pe an (24 ore/ zi x 365 zile) si un cost al electricitatii de 0,54 lei/ kWh (inclusiv TVA si accize valabile in 2011), s-a constatat ca economia anuala de electricitate si, respectiv, de bani pentru fiecare frigider masurat fata de frigiderul cu cel mai mare consum de electricitate, este de 16 ÷ 75% - in cazul echipamentelor cu tehnologie de compresie.
Aceasta reprezinta o economie anuala de pana la 936 kWh si, respectiv, 505 lei.
Economia anuala obtinuta prin inlocuirea unui frigider vechi, cu absorbtie, depaseste investitia intr-un frigider nou, eficient energetic. In cazul compararii in conditii similare a aparatelor frigorifice cu compresie cu cele cu absorbtie (fabricate in perioada anilor 1970), economiile de energie si de bani sunt si mai mari, situandu-se in intervalul a 70 – 90%. Acest lucru se traduce printr-o economie de peste 2.000 lei anual la costurile de electricitate.
Astfel, economia anuala la costurile de electricitate, obtinuta prin inlocuirea unui frigider cu absorbtie, vechi si ineficient energetic, depaseste investitia intr-un frigider nou, eficient energetic si avand un pret mediu de aproximativ 1.500 lei.
„Ca producator de electrocasnice, consideram ca este de datoria noastra sa informam si sa incercam sa schimbam mentalitatea consumatorilor, inainte de a le prezenta oferta de produse. Daca acestia vor costientiza ca, inlocuind un frigider ineficient energetic cu unul de noua generatie, pot realiza economii reale – este deja o prima batalie castigata, nu doar pentru noi, ci mai ales pentru clientii nostri si pentru mediul inconjurator”, afirma Carmen Georgescu, Marketing and Communication Manager Electrolux Romania.
“Pe langa economia de energie, care inseamna implicit si o reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera, inlocuirea frigiderelor vechi si predarea lor pentru reciclare aduce si alte beneficii privind protectia mediului. Acestea sunt legate atat de extragerea si eliminarea in conditii de siguranta a clorofluorocarburilor (CFC), care sunt substante ce depreciaza stratul de ozon si contribuie si la efectul de sera, cat si de reciclarea fractiilor utile din vechile frigidere cum sunt partile metalice, plasticul si sticla”, a declarat Virginia Petrea, Audit&Control Intern Asociatia RoRec.
Investitia intr-un frigider nou se recupereaza in mai putin de 3 ani
Pornind de la ipoteza ca investitia pentru un frigider din clasa energetica A+ este de aproximativ 1.500 lei, valoarea economiilor obtinute prin inlocuirea unui echipament vechi cu unul din aceasta clasa asigura o perioada de recuperare a investitiei de numai 2,97 ani.
„Am ales sa sustinem Electrolux in realizarea acestui studiu deoarece am crezut de la inceput in importanta si relevanta rezultatelor sale pentru consumatorul roman. Sa nu uitam ca Romania se numara inca printre tarile cu cea mai scazuta rata de inlocuire a aparatelor electrocasnice si ca, in urma acestui proiect, am identificat sute de echipamente frigorifice datand chiar din anii '70, care inca mai sunt folosite de proprietarii lor. Vorbim aici despre frigidere care se incadreaza in prezent in clasa energetica G, care consuma anual cu aproape 4.000 kWh mai mult decat un frigider A+, iar asta este daunator nu doar pentru economiile consumatorilor, dar si pentru mediu”, sustine Mariana Barbuta, Manager de Proiect Intelligent Energy Europe in cadrul ICEMENERG.
ICEMENERG administreaza portalul www.topten.info.ro, care pune la dispozitia consumatorilor informatii pertinente privind alegerea aparaturii electrocasnice celei mai eficiente din punct de vedere energetic dintre cele aflate pe piata romaneasca.
Acest studiu reprezinta continuarea proiectului „Frigistorie”, derulat de Electrolux Romania la finalul anului trecut, prin care s-a urmarit informarea consumatorilor si cresterea nivelului de constientizare cu privire la avantajele inlocuirii aparatelor vechi cu altele noi, eficiente energetic, din clasa A+.
Prin concursul national initiat de Electrolux Romania ca parte a acestui proiect, producatorul de electrocasnice a inlocuit cele mai vechi patru frigidere functionale inscrise in competitie cu unele noi, din clasa A+, si a comandat, la ICEMENERG, realizarea unor masuratori energetice pentru a evidentia risipa de consum a aparatelor vechi.