5 trucuri care să te motiveze să faci sport
Una dintre cele mai mari probleme pe care le întâmpini atunci când vrei să slăbeşti şi să renunţi la sedentarism este motivaţia. S-a dovedit însă, ştiinţific, faptul că există o zonă a creierului tău pe care poţi să o activezi cu ajutorul recompenselor pentru a deveni mai motivată.
Conform unui studiu publicat de revista PloSBiology şi Universitatea Pierre din Franta, această zonă este cunoscută sub numele de striatul ventral sau „centrul universal al motivării” şi este responsabilă cu semnalarea recompenselor. Astfel, de fiecare dată când ţi se activează această zonă, îţi creşte şi mai mult motivaţia.
„După calitatea orelor pe care le susţii, motivarea este cel mai important aspect în lucrul cu clientele. Pentru cele care vor să slăbească şi nu sunt obişnuite deloc cu antrenamentele, sunt esenţiale discutarea şi stabilirea împreună a unor obiective realiste care să le aducă suficiente recompense încă de la primele ore. Apoi, o relaţie cât mai apropiată şi deschisă le va determina să se simtă confortabil în prezenţa ta şi le va motiva şi mai mult. Restul înseamnă multă muncă, multe sărituri, sute de calorii arse şi bineînţeles o alimentaţie echilibrată şi sănătoasă”
, afirmă Diana Ştirbu, instructor internaţional de Kangoo Jumps.
Silueta ta nu se va subţia peste noapte, dar există câteva surse sigure de motivare, care, exploatate din plin, îţi vor oferi o mulţime de recompense.
Practică un sport inovator şi distractiv
Să găseşti o activitate sportivă care să te atragă poate fi o bună formulă pentru a slăbi şi pentru a fi motivată să continui programul început. Dacă eşti plictisită de rutina aparatelor din sala de forţă, caută alte modalităţi mai amuzante de a face mişcare, precum antrenamentele cardio la care arzi multe grăsimi.
Kangoo Jumps este un sport inovator, care combină distracţia cu exerciţiul fizic. La o clasă de kangoo jumps se ard de trei ori mai multe calorii decât la un antrenament obişnuit. Ora se realizează pe ghetele kangoo jumps, care au multiple beneficii asupra sănătăţii: reduc cu 80% leziunile articulaţiilor de la genunchi, glezne, şolduri, coloană; îmbunătăţesc sistemul cardiovascular, muscular, osos şi accelerează arderea grăsimilor.
Alătură-te unei colectivităţi deja formate
Este mult mai dificil să renunţi la antrenamente dacă ştii că există cineva care te aşteaptă la sală sau cu care ai stabilit să ieşi la jogging în parc. Fie că îţi găseşti o prietenă cu care să faci exerciţii fizice, fie că îţi formezi un grup de persoane care merg la acelaşi tip de clase, va fi mai distractiv şi mai motivant să faceţi mişcare împreună.
Poate că nu ştiai, dar există săli care au creat în jurul lor comunităţi solide de persoane care frecventează acel loc şi care fac sport, slăbesc şi se distrează împreună.
„Eu încerc mereu să îmi recompenesez clientele şi să le fac să se simtă la sală ca într-o familie: lunar organizez petreceri tematice în club sau în aer liber, am grijă de decorul sălii, de ambianţă, muzică, iar ele devin tot mai motivate. Şi lucrul acesta se vede, fetele au rezultate excepţionale şi chiar dacă ating greutatea dorită, continuă să vină la antrenamente pentru că le relaxează şi le scapă de stres”, susţine Diana Ştirbu, deţinătoarea sălii Kangoo by Diana Ştirbu.
Caută o sală specializată pe tipul de antrenament ales
Cu toţii avem 24 de ore pe zi la dispoziţie şi multe probleme de rezolvat. Găseşte o sală specializată pe tipul de clase pe care-l frecventezi, care să dispună de un orar cu cel puţin două ore de antrenamente pe zi, în intervale diferite de ore.
Clubul Kangoo by Diana Ştirbu oferă zilnic posibilitatea de a alge între clase diversificate pentru începători, intermediari sau avansaţi, antrenamente în aer liber şi completarea acestora cu ore de tonifiere şi stretching.
Transformă sportul într-o activitate de familie
Să faci exerciţii şi să ţii dietă nu pare a fi ceva distractiv, dar dacă vei găsi o activitate care să fie pe placul întregii familii, cu siguranţă vei fi mult mai motivată să nu renunţi. Există o varietate de antrenamente pe care le puteţi face împreună: înot, ciclism, kangoo jumps, tenis. Va fi distractiv şi benefic pentru toată lumea, iar tu vei slăbi şi vei petrece mai mult timp cu familia.
Dacă te numeri printre mămicile care nu au mai avut timp să meargă la sală de când au născut, clubul Kangoo by Diana Stirbu oferă ore speciale de Kangoo Family, pentru părinţi şi copii. La o astfel de clasă, mămica şi copilul formează o echipă ce este provocată la sărituri, competiţii, coregrafii, şi jocuri cu mingi.
Recompensele sunt multiple: sportul devine atât de distractiv şi motivant încât uiţi practic de efortul fizic depus, slăbeşti, te distrezi şi petreci mai mult timp cu copilul tău.
Hidratează-ţi organismul
Dincolo de motivarea interioară şi de micile trucuri care te conving că sportul este o activitate amuzantă şi sănătoasă, nu uita că hidratarea este cea care te echilibrează, îţi menţine corpul activ şi îţi dă energia de a face toate lucrurile pe care le-ai plănuit.
Hidratează-te cu cel puţin 2 litri de apă pe zi şi ai grijă la calitatea acesteia! Apa minerală naturală plată Bucovina se bucură de o compoziţie echilibrată, având cea mai scăzută cantitate de minerale dizolvate, un conţinut scăzut de nitraţi şi fluoruri şi un pH optim consumului permanent.
Diana Ştirbu este instructor internaţional de Kangoo Jumps si distribuitor autorizat Kangoo Club România. În mai anul acesta, Diana şi-a deschis propria sală – Kangoo by Diana Ştirbu – un club dedicat acestui sport şi care oferă ore de Kangoo Jumps pentru începători, intermediari şi avansaţi, clase pentru copii – Kangoo Discovery şi antrenamente pentru mămici şi copii – Kangoo Family.
Clubul se află în zona Băneasa, la intersecţia Bd. Aerogării cu Bd. Ficusului, nr. 44 A, cladirea INAV.