20 de reguli pe care Dana Nălbaru le-a impus prietenilor ei
Cântăreaţa a mărturisit recent ce aşteptări are de la cei care vor să facă parte din viaţa ei, fie că îi sunt deja prieteni, fie că sunt doar cunoştinţe.
Vedeta în vârstă de 38 de ani a publicat pe blogul său aceste câteva rânduri despre personalitatea sa şi despre cei care îi sunt alături. Dana şi-a stabilit câteva priorităţi clare, iar persoanele care vor să rămână în viaţa sa trebuie să respecte regulile ei."Oamenii vin și puțini sunt aceia care rămân. Ce cer eu azi de la cel/cea care intră în viața mea și vrea să rămână?
1. Să înțeleagă că familia mea, copiii mei vor fi mereu pe primul lor.
2. Să fie sincer/ă.
3. Să nu se aștepte să zâmbesc tot timpul, sunt la fel ca oricare om care are o viață normală, cu bune și rele.
4. Să aibă puțină răbdare. Eu mă deschid greu, dar când o fac, o fac cu toată inima.
5. Să nu aștepte să îi spun «am o problemă, vreau să vorbim despre asta», ci să-mi înțeleagă tăcerea sau privirea.
6. Să știe să asculte.
7. Să vadă partea plină a paharului. De ce aș vrea lângă mine pe cineva care face o dramă din orice lucru mărunt?
8. Să nu bârfească. Nu mă interesează nici mondenitățile, nici politica, nici ce-a făcut vecinul cutare sau cutare cuplu.
9. Să zâmbească dimineața, dacă ne vedem la o cafea.
10. Să nu creadă că le știe pe toate.
11. Să își dorească să devină un om mai bun, în fiecare zi.
12. Să știe că și eu pot greși și, dacă o fac, să nu mă certe ci să-mi atragă atenția cu blândețe.
13. Să nu-și pună munca înaintea familiei.
14. Să înțeleagă că banii nu te fac mai fericit dacă nu ești iubit sau sănătos, sau că nu poți ascunde cine ești indiferent de cât de la modă ești îmbrăcat.
15. Să știe că fiecare om este valoros în ochii lui Dumnezeu și că noi nu avem dreptul să judecăm.
16. Să nu țină ura și dorința de răzbunare în suflet pentru nimeni. Am cunoscut astfel de oameni și, Doamne, cât de urâți sunt!
17. Să nu îmi dea cadouri și să nu aștepte acest lucru de la mine. Nu în lucrurile materiale îmi găsesc bucuria, oricât de mari, mărunte sau simbolice ar fi acestea.
18. Să nu mă compare cu alții.
19. Să se bucure pentru mine când am parte de o reușită dar să nu exagereze cu complimentele.
20. Să nu se îndoiască de faptul că îi voi oferi aceleași lucruri în schimb, dacă va avea nevoie și că voi încerca în fiecare zi să fiu un om mai bun"
Cântăreaţa este căsătorită cu actorul Dragoş Bucur şi are o fetiţă, Sofia, în vârstă de 8 ani. Fosta solistă a trupei HI-Q este acum însărcinată cu cel de-al doilea copil. Ea a devenit mamă prima dată la aproape doi ani de când s-a căsătorit cu Dragoş Bucur.