Şi-a lăsat copiii singuri acasă doar 7 minute. Ce a găsit când s-a întors l-a şocat
Divertisment / 24.06.2016

Un tată a avut o mare surpriză după ce şi-a lăsat copiii singuri doar 7 minute. Uimit de ceea ce a găsit, el a filmat totul, iar înregistrarea video a devenit virală pe internet.

"E bine să ai copii, o să te distrezi", îi spunea toată lumea lui Paul Schettini. Bărbatul din Florida are doi copii şi nu poate spune că nu se distrează, dimpotrivă, abia mai face faţă!

Soţia lui a lipsit a plecat la o şedinţă a profesorilor, urmând să se întoarcă a doua zi. Au stabilit ca el să stea cu copiii şi să aibă grijă de ei. Paul a zis că se va descurca, la urma-urmei, doar n-or să dărâme casa. N-a fost chiar aşa, dar nici mult nu mai lipsea!

Bărbatul i-a lăsat în faţa televizorului şi şi-a văzut de treburile lui pe lângă casă. După 7 minute, când s-a întors, înăuntru era dezastru: totul era mânjit cu vopsea - podeaua, uşile, mobilierul, chiar şi câinele familiei! Lui Paul îi venea să-şi smulgă părul din cap, dar nu mai avea ce face, aşa că s-a apucat să facă haz de necaz, filmând dezastrul.



Apoi, cu toată răbdarea de care a fost capabil, a trebuit să spele câinele cu peria pentru a-l curăţa de vopsea, apoi i-a luat pe cei doi năzdrăvani şi i-a băgat în cadă şi a continuat să facă şmotru în casă până a readus situaţia la normal. I-a luat o zi întreagă să cureţe urmele de vopsea roşie şi verde, relatează ABC News, citat de Daily Mail.


"Totul mergea bine. Copiii se uitau la un film şi se jucau, iar eu eram în bucătărie. Fata m-a întrebat dacă se pot juca în camera ei"

, povesteşte Paul. Apoi el a ieşit puţin, iar când s-a întors nimic nu mai era ca înainte. Când a deschis uşa dormitorului, a văzut roşu în faţa ochilor. Şi verde.

"Fiul meu, care era îmbrăcat, acum era doar în scutec şi era mânjit tot cu vopsea. Peste tot pe podea erau urme de paşi roşii şi verzi. Am zis: <<O, Doamne!>>", a povestit omul.

"L-am urmărit cum mergea şi la început am crezut că a făcut doar câţiva paşi şi că n-o fi atât de grav, dar când m-am uitat din nou în camera fetei parcă m-a lovit o cărămidă în cap. Am înţepenit"
, a continuat el.

În înregistrarea video care s-a răspândit pe internet, Paul relatează uimit: "Deci asta se întâmplă când îţi laşi copiii singuri în camera lor pentru 7 minute. A, ia uitaţi-vă, e peste tot, pe pereţi, pe mobilă, pe podea... ooo... ia uite, altă uşă, altă mobilă... şi câinele e roşu!".

Norocul lui a fost că i-au sărit în ajutor vecinii şi au făcut lună casa înainte de întoarcerea soţiei. Paul a filmat toată păţania şi a considerat că este bine să lanseze un semnal de alarmă:
"Acesta este un avertisment pentru toţi părinţii. Se spune că e bine să ai copii, o să te distrezi", a spus el, făcând haz de necaz.


Foto: Depositphotos

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro