Condamnarea primită în prima instanţă este devastatoare pentru credibilitatea doctorului Kasem
Potrivit ziarului citat, familia victimei va primi despăgubiri în valoare de 215.000 de euro. Sentinţa Tribunalului Bucureşti poate fi atacată prin recurs la Curtea de Apel.

"Nu ne vedem vinovaţi din punct de vedere medical, nu a existat o greşeală a medicului sau a altcuiva, ceea ce este susţinut de actele şi certificatele medico-legale. Domnul doctor se bucură de libertatea personală şi profesională în mod legal şi îşi va exercita meseria neîntrerupt în continuare până la soluţionarea finală", a declarat avocatul lui Kasem pentru ziarul Click!.Sentinţa pronunţată în prima instanţă este echivalentă cu finalul carierei pentru doctorul Kasem. Deşi până la judecarea recursului el rămâne un om liber, capacitatea lui profesională a fost dinamitată de verdictul tribunalului. În plus, chirurgia estetică se bazează mult pe credibilitate, iar condamnarea pronunţată de magistraţi i-a distrus renumele lui Kasem. Problemele doctorului au început cu mult înainte ca instanţa să se pronunţe. Potrivit
Spy News, "Doctorul vedetelor" a fost exclus din Colegiul Medicilor în 2013, în urma unei plângeri formulate de Gheorghe Sadoveanu, soţul pacientei care a decedat. Cu toate acestea, Kasem a continuat să profeseze, iar reclama pe care i-o făceau vedetele pe care le opera îi aducea mai mulţi clienţi. În ultima vreme, auzind probabil că doctorul are probleme, acestea au început să-l ocolească.Bianca Drăguşanu, Nicoleta Luciu şi Oana Zăvoranu s-au numărat printre pacientele celebre operate de Kasem. La sfârşitul anului în care chirurgul estetician era exclus din Colegiul Medicilor, Bianca Drăguşanu a devenit imaginea clinicii Kasem Aesthetic. Vedeta a beneficiat de serviciile medicului şi a recurs la o serie de intervenţii estetice, printre care injectarea unor substanţe în tibie.
  • xyz, miercuri, 03.02.2016 14:46
    BORIS

    Boris, esti o comoara, mersi de informatie! Si citi nu or fi ca arabetele asta, straini sau romanistani de-ai nostri! Ai face bine sa postezi comentariul tau pe FB sau oriunde poate fi citit de cit mai multa lume. Da mai departe, cu alte cuvinte. Oamenii au dreptul sa stie, sa se informeze, dar noi sintem bombardati cu minciuni sfruntate in fiecare zi, ca, de, prostii trebuie prostiti si mai tare ca sa fie usor de manipulat.

  • Cristi, miercuri, 03.02.2016 09:28
    La puscarie, gunoiule!

    GUNOAIE DE ARABI LA ROMANICA, CA DEH... SE POATE! La el in tara nu-l lasa nimeni sa opereze, bine ca suntem noi mai smecheri. La puscarie, gunoiule!

  • Oana, miercuri, 03.02.2016 01:24
    aaaa

    Unii pacienti romani au IQ-ul sub zero si isi merita soarta... nu aveti incredere in medicii romanai, va bateti joc de ei si ii huliti la cea mai mica ocazie, in schimb va duceti ca la Mecca la toti arabii, grecii, israelienii care au facut rezidentiatul la fara frecventa! Si apoi va rad in nas si se plimba in Q7 din banii vostri! Credeti ca "vedetele" din Romania se opereaza la ei pe bani, pe miile de euro care se vehiculeaza prin presa? Se opereaza gratis, pe bartere si reclama! De mari "vedete" ce sunt se opereaza gratis, in timp ce femeile obisnuite isi permit sa dea bani! Bine ca s-a dus Dragusanu sa-i faca reclama lui Calin Dobos, alt penal care a operat medic rezident fiind si i-au decedat pacientele! Dragi pacienti, atat va duce capul... asta meritati!

  • Boris, marţi, 02.02.2016 15:50
    Mohamed Abu Baker informator la Securitate

    Mohamed Abu Baker era stiut ca sifona la Secu.Dar asta era in regula. Problema a fost ca Mohamed nu a vazut scoala,adica facultatea prea des.Nu s-a dus.Avea un profesor batran care i-a vandut o inovatie,pe care Babu a inregistrat-o pe numele lui,in legatura cu varicele. Mohamed stie medicina cat portarul de la bloc. Dar de ce Securitatea l-a lasat sa practice in Romania?Ca sa oamoare romanii,desigur.Caci ei au stiut dintotdeauna. Asa ca mergeti la babuini sa va operati ca au facut facultatea cu cateva cartuse de Kent.

  • XYZ, marţi, 02.02.2016 14:02
    DA

    4 ANI DE PUSCARIE, DOAR ATIT? DE CE NU 10 SAU MAI MULT? AHA, PARODIA DE JUSTITIE DIN RROMANISTAN, INTELEG....

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro