17
S-a născut o stea! Fata de 13 ani care a cucerit America cu vocea ei - VIDEO
Divertisment / 15.06.2018

O elevă din Anglia a cucerit juriul celebrului show de talente „America's Got Talent“ cu vocea sa care aminteşte de legendara Janis Joplin.

La doar 13 ani, Courtney Hadwin are un viitor strălucit în muzică, dacă e să luăm în considerare prestaţia extraordinară din emisiunea "America's Got Talent". Howie Mandel, unul dintre "judecătorii" show-ului, a fost atât de fascinat de vocea ei, încât a apăsat imediat butonul care îi asigura micuţei artiste continuarea cursei spre premiul în valoare de un milion de dolari.

Courtney nu este o debutantă în astfel de emisiuni. După ce anul trecut a ratat de puţin premiul cel mare în show-ul "The Voice Kids UK", ea a decis să-şi încerce şansa în America, pentru că Anglia nu o înţelege, iar decizia a fost de bun augur.



Deşi pe scenă pare în largul său, bunicul fetei spune că ea este foarte timidă în viaţa de zi cu zi. Firea sa liniştită a ieşit la iveală când ea a păşit pe scena show-ului american. Fără să ştie de ce este în stare mica artistă, Mel B, fosta membră a trupei Spice Girls, a ţinut s-o liniştească: "Ştiu că e o scenă mare, cu mulţi oameni aici, dar eşti aici dintr-un motiv, aşa că dă-i înainte, succes."

În timp ce începe muzica, Courtney se linişteşte şi începe să cânte piesa lui Otis Redding, "Hard to Handle". Interpretarea ei magistrală i-a lăsat cu gura căscată pe toţi cei de la masa juriului, iar publicul a sărit în picioare. Gazda show-lui, fostul model Tyra Banks, care o urmărea din culise, alături de tatăl ei, a fost şi ea uluită. Transformarea fantastică a fetei l-a impresionat pe Simon Cowell.
"La naiba, Courtney. Erai aşa timidă când ai apărut. Acum cânţi şi eşti ca o leoaică. Vreau să zic că eşti incredibilă", a spus el.

Actorul Howie Mandel, cel care a apăsat primul butonul de aur, a comparat-o cu Janis Joplin, legendara artistă câştigând un contract după ce a urcat pe scena unui festival. Deşi el n-a putut să-i ofere un astfel de acord talentatei Courtney, el a propulsat-o în faza următoare a concursului. "Tu nu eşti din era noastră. Eşti din altă epocă", i-a spus el, fascinat de vocea ei.



Fiecare membru al juriului poate folosi butonul de aur o singură dată în faza audiţiile, iar Mandel n-a mai dorit să-şi păstreze acest drept pentru altă ocazie, iar astfel Courtney n-a mai depins de voturile celorlalţi membri, calificându-se direct în în faza recitalurilor live.

"Nu ştiam la ce să mă aştept când am dat audiţiile, dar butonul de aur a fost mai mult decât aş fi putut visa vreodată. Mulţumesc mult howiemandel sunt foarte fericită şi nu vă pot mulţumi destul"
, a scris Courtney pe Twitter după prestaţia sa. Evoluţia elevei a devenit virală pe internet şi a cucerit întreaga lume, mulţi fiind de părere că ea este acum favorită la câştigarea premiului cel mare. În faza recitalurilor live, publicul va avea şi el un rol în desemnarea învingătorului, relatează Daily Mail.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro