49
Ruşii sunt nebuni de legat: Numai la ei vezi aşa ceva! - FOTO
Viaţa de zi cu zi a ruşilor depăşeşte orice imaginaţie. Iată 50 de imagini senzaţionale care numai în Rusia pot fi făcute.
Alexander Petrosian este un fotograf care a petrecut ani la rând pe străzile din Sankt Petersburg pentru a surprinde mii de instantanee din viaţa acestui oraş. Colecţia lui vastă include o mulţime de fotografii superbe, dar şi unele groteşti - toate nefiltrate, aşa cum se găsesc cu duiumul pe reţelele de socializare sau pe blogurile de călătorii.Petrosian preferă să redea realitatea şi lasă acţiunea, detaliile şi culorile adevărate să transmită mesajul, fără vreo intervenţie grafică. La 12 ani, când a primit prima lui cameră profesională, nu bănuia că va face o pasiune pentru fotografie - o vreme a abandonat acest domeniu, apoi l-a redescoperit în 2000, relatează
Se inspiră în general din ceea ce vede pe străzile din St. Petersburg, unde trăieşte de când s-a născut. Din vremurile imperiului ţarist, trecând prin distrugerile provocate de Al Doilea Război Mondial şi până la renaşterea din regimul lui Vladimir Putin, oraşul este plin de istorie, iar Alexander îi ştie fiecare colţ şi găseşte tot timpul câte ceva ieşit din comun. "Asta e lumea mea", spune el.
Fiind fotoreporter cu normă întreagă, Alexander are tot timpul camera cu el şi acumulatorul încărcat - oricând poate să dea peste ceva interesant.
Fotografiile lui Petrosian redau realitatea necosmetizată a Rusiei din zilele noastre, una mereu surprinzătoare, cum nu mai vezi nicăieri.