Replica unor tineri la eterna întrebare: Când faceţi un copil?
Sătui să tot fie bătuţi la cap de rude şi de prieteni despre când au de gând să facă un copil, doi tineri au pus la cale un răspuns amuzant.
"Când faceţi un copil?". "De ce nu aveţi un copil?". "Ce mai aşteptaţi?" - ştiţi bine, eterna poveste. Cei care nu sunt părinţi au trecut, cu siguranţă, prin "tirul" întrebărilor curioase la care parcă toată lumea arde de nerăbdare să afle răspunsul.
Căsătoriţi de trei ani, doi tineri au fost chestionaţi de absolut toate rudele şi de toţi prietenii pe această temă. Familia lor s-a mărit cu un membru important şi au dat marea veste printr-o şedinţă foto amuzantă: faceţi cunoştinţă cu Leelu, căţelul pe care ei l-au adoptat şi l-au prezentat ca şi cum ar fi bebeluşul mult-aşteptat.
Nu este prima oară când cuplurile care sunt întrebate când vor avea un copil răspund prin fotografii amuzante. Australienii Abby şi Matt au făcut o replică foto cu un căţeluş.