Mako va renunţa la statutul de prinţesă pentru a se căsători cu iubitul ei
Spre deosebire de casele regale din Marea Britanie şi din alte state europene, în Japonia împăratul şi familia sa evită să se afle în centrul atenţiei opiniei publice, dar călătoresc în străinătate şi participă la evenimente culturale. De aceea se cunosc puţine lucruri despre prinţesă, în afara faptului că a devenit studentă la International Christian University (ICU) în aprilie 2010, fiind primul membru al familiei imperiale japoneze care urmează cursurile unei universităţi, notează ziarul nipon
Mainichi. Ea a beneficiat şi de o bursă la Universitatea din Edinburgh, în Scoţia, în cadrul unui schimb de studenţi.

După ce a terminat cursurile ICU, prinţesa Mako s-a întors în ianuarie 2016 în Marea Britanie, unde a urmat un master în muzee şi galerii de artă la Universitatea din Leicester. Actualmente, ea este cercetător afiliat la Universitatea din Tokio şi îşi pregăteşte în paralel doctoratul la universitatea pe car ea absolvit-o. Printre îndatoririle sale de prinţesă se numără şi cea de a fi preşedintele de onoare al unor evenimente precum Târgul Internaţional de Carte de la Tokio, relatează
Daily Mail.

Sora ei este prinţesa Kako, în vârstă de 22 de ani, care îi calcă pe urme. Ea studiază tot la International Christian University, în timp ce fratele, prinţul Hisahito (10 ani), este al treilea pe linia moştenitorilor la tron.

În vârstă de 83 de ani, împăratul Akihito este fiul lui Hirohito, împăratul care a condus Japonia în Al Doilea Război Mondial. Akihito a surprins anul trecut, când a anunţat că doreşte să abdice, opţiune care poate fi posibilă doar prin schimbarea legislaţiei. Dacă acest proces va avea loc, aceasta va fi prima abdicare de pe tronul Japoniei în ultimii 200 de ani.


Monarhia japoneză este cea mai veche monarhie ereditară din lume, având o istorie de peste 2.600 de ani.


Foto: Hepta, Daily Mail
  • moi, joi, 18.05.2017 19:03
    ?

    ete ma .

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro