Usain Bolt, uită-te în spate! Cel mai rapid copil din lume aleargă suta de metri în mai puțin de 14 secunde - VIDEO
Înregistrarea video în care un băiat de 7 ani aleargă 100 de metri în mai puțin de 14 secunde a devenit virală pe internet. Puștiul calcă rapid pe urmele celui mai rapid om de pe planetă, Usain Bolt.
La doar șapte ani, micul Rudolph "Blaze" Ingram e de neoprit: puștiul aleargă de mănâncă pământul și îi lasă fără aer pe cei cu care se întrece. În august anul trecut, a scos un timp remarcabil la 100 de metri - 14,59 secunde, iar acum un clip video în care parcurge aceeași distanță în 13,48 secunde a făcut înconjurul lumii. La 60 de metri, are nevoie de doar 8,69 de secunde - practic nici n-apuci să pornești cronometrul, că "micul Bolt" oprește imediat ceasul!
Comparația cu cel mai rapid om de pe planetă nu-i deloc exagerată: cu timpul neverosimil de la suta de metri, Rudolph vine tare în urma lui Bolt. Sprinterul jamaican este deținătorul recordului mondial la proba de 100 de metri, cu timpul de 9,58 secunde înregistrat în 2009 la Berlin, când a alergat cu o viteză de 44,72 km/h, acoperind intervalul dintre 60 de metri și 80 de metri în doar 1,61 secunde.
Nu se cunoaște exact viteza cu care Ingram a alergat în cursa din noua înregistrare video, dar maniera în care el accelerează este impresionantă. Și se pare că stă foarte bine și la moral, nu doar la capacitatea fizică - lângă o fotografie în care zâmbește, postată de tată lui, stă scris: "Tata mi-a spus că mai întâi câștigi mental apoi fizic." Părintele băiatului a postat pe contul său de Instragm cursa pe care acesta a câștigat-o cu o viteză "supersonică". "Mândru să vă spun că fiul meu ar putea fi cel mai rapid băiat de 7 ani din lume. Până ajungi în vârf, toate acele ore de antrenament sunt răsplătite", a scris bărbatul.
Rudolph îi învinge la viteză nu doar cu copii de vârsta lui, ci și pe adulții neîncrezători care au îndrăznit să-l provoace, relatează Daily Mail.