Orice vietate e pe planeta asta dintr-un motiv și are rostul ei. De la cea mai mică insectă până la cele mai mari mamifere, toate sunt legate între ele și trăiesc în habitatul lor. Aceste imagini splendide le surprind în toată măreția lor.
Noi, oamenii, dăm buzna în lumea lor. Le invadăm teritoriile, le urmărim, le capturăm, le vânăm, le exploatăm. De mii de ani, de secole, le influențăm habitatul și le forțăm să trăiască așa cum nu au fost obișnuite să o facă. În ultimii ani, presiunea oamenilor asupra animalelor a ajuns la cote insuportabile, având drept consecință extincția unor specii.
Pentru a atrage atenția asupra necesității protejării biodiversității, aplicația de mobil Agora a provocat fotografii din toată lumea să participe la concursul foto
Competiția prezentată pe Instagram, Twitter și YouTube s-a deschis pe 11 septembrie, iar cele mai bune 50 de imagini au fost selecționate pentru finală. Juriul a analizat 13.888 de fotografii trimise, relatează Bored Panda.
"Fotografia este un mediu puternic pentru a genera empatie și o înțelegere mai profundă a lumii înconjurătoare. Doar una din speciile de pe Pământ poate decide cum va arăta viitorul, iar aceea suntem noi!"
Câștigătorul marelui premiu în valoare de 1.000 de dolari a fost desemnat fotograful indonezian @jjnmatt, autorul imaginii intitulate "Iguana", care a primit cele mai multe voturi.