45
Gusturile se discută! 45 de case din Belgia atât de urâte, încât e greu de crezut că există
Divertisment · Pasiune / 10.04.2019

Credeai că numai pe la noi poți întâlni case și clădiri construite anapoda, fără niciun sens estetic? Stai să vezi ce-i în Belgia!

Cu ajutorul bloggerului Hannes Coudenys și, desigur, ale autorilor acestor orori, Belgia a devenit celebră pentru clădirile sale urâte. Dar asta nu înseamnă că ele sunt reprezentative pentru arhitectura acestei țări, dimpotrivă, munca lui Coudenys e doar un mod de a învăța cum nu trebuie să clădești o casă și, eventual, să te distrezi, pentru că chiar ai de ce.

Totul a început în 2012, când Coudneys a observat că belgienii au un stil aparte de a înțelege ce înseamnă stil în arhitectură, așa că a decis să prezinte pe
Facebook și pe Instagram dezastrele arhitecurale pe care le întâlnea. "Normal, dacă îți place arhitectura, îți place o casă frumoasă, dar în Belgia sunt o mulțime de clădiri urâte. Așa că am început să le pozez", a explicat el pentru Bored Panda.

Coudneys are o explicație pentru faptul că în Belgia, în materie de arhitectură, oamenii par să meargă contra curentului: "Pentru că regulile sunt destul de liberale și ne place să meșterim singuri casa visurilor noastre."

Deși pagina lui de Instagram a atras interesul multor internauți, bloggerul recunoaște că pozele lui n-au fost deloc apreciate de proprietarii caselor expuse.
"Am primit e-mailuri de la mulți avocați și a trebuit să-mi închid blogul. Într-un fel, pot să le înțeleg reacțiile negative... E casa visurilor lor și eu le-o demolez!", a explicat el.

Din fericire, Hannes Coudenys și-a relansat blogul în 2013, sub denumirea sugestivă Ugly Belgian Architecture/ Arhitectură Belgiană Urâtă, dar de data asta îi încurajează pe proprietari să-l contacteze direct dacă nu sunt mulțumiți de apariția casei lor în imaginile pe care le publică.

Ei bine, dacă credeai că în România sunt o mulțime de case urâte, ceea ce nu-i deloc eronat, stai să vezi ce e în Belgia. Pentru o țară mai mică și cu o populație nu la fel de numeroasă, proporția de orori arhitecturale este foarte mare.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro