"Eu si sora mea" ("Les soeurs fachees", un titlu original mult mai adecvat povestii...), in ciuda aparentelor superficiale, de comedie usoara, reuseste sa exploreze toate cotloanele unei relatii mai putin fericite intre doua surori complet diferite, intre doua lumi, sufletesti, in primul rand, total opuse. Fericire si nefericire... Si rolurile se inverseaza aproape fara sa iti dai seama... Filmul din 2004 poate fi vazut pe marile ecrane romanesti incepand cu 20 ianuarie, iar actritele din rolurile principale, Isabelle Huppert si Catherine Frot, joaca excelent. Daca in acest week-end ai chef de un film european de calitate, iti propun sa mergi la cinematograf, sa vezi "Les soeurs fachees"...

Intriga povestii este aparent banala, dar reprezinta punctul de pornire pentru o intreaga calatorie in viata si in sufletul unor personaje diametral opuse, aflate la puncte de cotitura in viata, trecand prin dramele varstei a doua si avand probleme in viata sentimentala si sociala. Filmul in sine, debutul regizoral al Alexandrei Leclere, este un studiu de personaj si de caractere, observand cu finete si subtilitate natura umana.

Louise (Catherine Frot), o cosmeticiana din Mans, vine in vizita in Paris, la sora sa, Martine (Isabelle Huppert), pe care nu a mai vazut-o de trei ani. Inca de la prima lor intalnire se simte ca intre cele doua surori - "provinciala" prea putin sofisticata si burgheza eleganta, bogata si cu o viata implinita - nu exista nici un fel de legatura afectiva solida. Ba chiar dimpotriva.

Louise are un scop precis pentru a veni in capitala Frantei - are o intalnire cu reprezentantii unei edituri, pentru a vedea daca romanul pe care l-a scris si in care si-a pus tot sufletul, are sanse sa fie publicat. Mai mult decat orice insa, joviala si amabila Louise vrea sa isi revada sora si sa recreeze legaturile rupte de mai bine de trei ani, de cand nu s-au mai vazut.

Insa week-end-ul prelungit in care Louise va fi prezenta in casa lui Martine ajunge sa fie un adevarat cosmar pentru aceasta din urma. Intepata, acra, cu un temperament extrem de irascibil, dura in limbaj, Martine este, in fapt, complet nefericita de viata pe care o duce, de sotul bogat care ii asigura un trai indestulator, dar care o dezgusta din toate punctele de vedere si, in special, din punct de vedere sexual, de copilul care ar trebui sa ii aline sufletul, dar care pare sa nu o intereseze deloc, de faptul ca nu are nici un fel de independenta financiara si nici un fel de reusita sociala.

Aparitia micutei provinciale, extrem de deschisa, de sincera, usor zapacita si amuzanta, care traieste viata cu maxima placere, cucerindu-i pe toti, care pare sa aiba tot ceea ce ii lipseste ei si ii aminteste de tot trecutul pe care s-a straduti atat de mult sa il stearga din existenta sa, ii provoaca lui Martine o reactie de respingere fata de sora sa. Martine trece prin faza de stanjeneala si de rusine (caci Louise, neobisnuita cu practicile prietenilor burghezi ai surorii sale, face tot felul de gafe...), ajungand la o stare exploziva de nervi si la gelozie... In ciuda faptului ca aparentele o infatiseaza pe Martine ca fiind "sora cea reusita" a familiei, Louise este cea care are in viata tot ceea ce isi doreste si tot ceea ce conteaza mai mult. Iar rolurile se inverseaza in cel mai scurt timp...

Dialogurile sunt penetrante, vii si extrem de convingatoare. S-ar putea ca unele scene sa ti se para dure (a se vedea scena de "dragoste" dintre Martine si sotul ei, Pierre - Francois Berleand...) si chiar sa te socheze, dar firul povestii curge extrem de bine legat, iar astfel de scene au rolul de a contura relatia dintre personaje.

Martine este cinica, intoleranta, neplacuta, frustrata din punct de vedere sexual, lipsita de rabdare si incredibil de snoaba, in timp ce Louise este pur si simplu adorabila, spontana, naturala, naiva, dupa standardele pariziene, lipsita de complicatii, cu o fire deschisa si sincera, amabila - intr-un cuvant, tot ceea ce Martine nu a putut fi niciodata, desi si-a dorit sa devina o persoana mai buna si simte ca viata ii scapa printre degete.

In ciuda comportamentului de-a dreptul execrabil al lui Martine, aceasta are momente in care constientizeaza cat este de rea cu sora sa. Mai mult decat atat, Martine isi doreste sa devina o persoana mai buna, dar trecutul (despre care aflam destul de putine lucruri, insa suficient incat sa ne dam seama de felul in care au crescut cele doua fete...) nu o lasa: "mostenirea" lasata de o mama alcoolica, ce i-a amarat copilaria, o mama cu care nu a pastrat legatura, desi acum se afla intr-un azil, o copilarie trista, in care a suferit din cauza obezitatii si a unui complex de inferioritate, avand o situatie nu tocmai stralucita la scoala - amandoua surorile nu reuseau sa obtina note mari, motiv pentru care Martine este acum "legata" financiar de un barbat pe care nu il iubeste, incapabila sa se intretina singura, pentru ca nu stie sa faca nimic...

Martine traieste, practic, intr-o lume a ipocriziei, pe care o dispretuieste, dar de care o leaga micile conveniente care ii fac viata mai placuta si mai usoara. Rasturnarea de situatie este greu de gestionat pentru ea, tocmai pentru ca ii dezvaluie toate acele defecte pe care a incercat din greu sa le "ingroape", pacalindu-se cu o existenta "perfecta".

Desi Louise reuseste sa se faca placuta in cercul de prieteni si de cunostinte ale lui Martine, captivand audienta si stand la povesti pana si cu menajera surorii sale, acest tip de dragalasenie o sufoca pe Martine si ii rastoarna, in doar trei zile, intreg universul. Louise aduce insa o gura de aer proaspat in existenta si asa destul de stresata a Martinei... Cu firea sa deschisa, Louise descopera toate micile si marile secrete ale vietii asa-zis perfecte a surorii sale, asa cum o cunostea si o credea Louise.

In fapt, conceptia lui Martine despre fericire este: "Fericirea? Este un cuvant pe care oamenii il tot folosesc. In viata exista insa lucruri mult mai importante decat fericirea!". Este, de fapt, un strigat de ajutor si o recunoastere a faptului ca viata sa nu ii este deloc pe plac si ca nu se place pe sine, asa cum ii si marturiseste si celei mai bune "prietene" ale sale, Sophie (Brigitte Catillon) - vecina sa de deasupra, care are o relatie sexuala cu sotul sau, despre care Martine afla mult mai tarziu...

Filmul ne ofera cateva abordari psihologice si sociologice extrem de interesante - diferenta dintre provincie si capitala este mai degraba un decalaj intre doua lumi diferite, reprezentand un mesaj universal, in care fiecare dintre spectatori se poate transpune. Poate ca fiecare dintre noi identificam, de-a lungul filmului, unele dintre trairile si situatiile prezentate, ca fiind proprii, traite la un moment dat in viata... Devenim, pe rand, una sau cealalta dintre surori... Cele mai multe dintre situatii sunt plauzibile si credibile, chiar daca includ anumite clisee si stereotipii.

In ciuda faptului ca este o adevarata bomba cu ceas, Martine ne starneste in final compatimire - compatimire pentru o viata irosita, compatimire pentru un stil de viata eronat din start, pentru o "inchisoare" in care a ales sa traiasca, negandu-si dreptul la fericire.

Nemultumirea surorii mai mari vine si din faptul ca, privind-o pe Louise, este ca si cum s-ar uita in oglinda si ar vedea tot ceea ce nu a reusit ea sa faca in viata: Louise este o femeie care, in ciuda aerului aiurit, stie ce vrea si stie sa isi urmeze dorintele - este o scriitoare autodidacta, care publica un roman, o reusita sociala pe care Martine nu are cum sa o egaleze. Mai mult decat atat, Louise a reusit sa se impace cu mama care le-a abandonat cand erau mici, o reconciliere la care, desi nu vrea sa recunoasca nici in fata propriei persoane, Martine tanjeste... Louise a stiut sa aleaga intre dragoste si siguranta, un lucru pe care Martine nu stie sa il faca, preferand sa sufere alaturi de un sot care o dezgusta si care o insala pana si cu cea mai buna prietena a ei... Cu alte cuvinte, Martine are toate motivele din lume sa fie geloasa pe sora ei mai mica...

Filmul, cu un scenariu brici, cu replici inteligente si la obiect, are parte de un joc actoricesc fantastic. Cele doua actrite se completeaza una pe cealalta, creeaza din priviri si gesturi personaje reale si veridice. Pelicula nu condamna pe nimeni, dar umanizeaza imperfectiunea umana...

Poate ca nu este una dintre "comediile" (pentru ca este mai degraba o drama cu accente comice...) care sa iti ramana in amintire ca un punct de referinta al cinematografiei, dar este, cu siguranta, un film pe care iti va face placere sa il vezi si sa il "gusti". Un carusel al emotiilor, fara prea multe cuvinte adeseori, un film emotionant, care te captiveaza de la inceput pana la sfarsit, permitandu-ti sa te abandonezi dintr-o perspectiva usor detasata intr-un univers care nu iti apartine, dar care poate deveni al tau.

Despre distributie...

"Les soeurs fachees" reprezinta debutul regizoral al Alexandrei Leclere, o tanara realizatoare de filme, lipsita de experienta, dar cu un talent desavarsit pentru cinematografie. Reusita ei cinematografica a fost apreciata de intreaga echipa de filmare, care nu a avut decat cuvinte de lauda pentru felul ei hotarat de a "conduce ostilitatile". Leclere isi aminteste despre felul in care povestea filmului a prins contur: "Primul meu scenariu a fost un exercitiu, o simpla incercare, o ciorna pe care mi-am format mana. N-am reusit sa-l transpun pe ecrane. M-am inversunat si am realizat un scurt metraj de cinci minute, 'Bouche a Bouche'. Tot o conversatie intre doua surori...

Louise, venita din provincie, soseste la sora ei, Martine, o femeie foarte ocupata, pentru a-i povesti cat este de fericita. Martine este din ce in ce mai descompusa, pur si simplu isi pierde din substanta. Era principiul vaselor comunicante - una era transfigurata de fericire, cealalta se golea, era secata de continut. Fericirea uneia era suferinta celeilalte. In cele din urma, dandu-si seama cat de afectata era sora ei, Louise ii spune ca minunata ei poveste nu este decat o gluma. Iar sora ei se simte dintr-o data mult mai bine...

Si iata cum s-a nascut scenariul filmului 'Les soeurs fachees'. Dupa aceasta prima experienta in postura de realizatoare, am simtit, in sfarsit, ca mi-am gasit locul si m-am hotarat s-o tin tot asa. Am resimtit ca pe o necesitate nevoia de a realiza un lung metraj."

Nu este deloc neglijabila partea autobiografica pe care o contine filmul. La randul ei, Alexandra Leclere traieste o poveste trista in relatia cu sora ei, lucru care, cu siguranta, a influentat-o foarte mult in conceperea acestei productii cinematografice: "Acest film spune, intr-un fel, povestea mea: am o sora cu doi ani mai mare, care, la un moment dat, a hotarat ca nu vrea sa ma mai vada. In curand se vor implini cinci ani de la ruptura... Am filmat aceasta poveste in ciuda faptului ca anumite lucruri imi fac rau...

Ca si personajul Louise, timp de doi ani am intalnit un barbat pe drumul catre scoala si intr-o zi am simtit ca nu mai rezist si i-am spus cuvantul pe care-l astepta...

Am scris 'Les soeurs fachees' in doar sase luni. Partea autobiografica era importanta, nu mi-a fost greu sa gasesc subiectul, deoarece totul pornea din suflet...", a afirmat autoarea.

Distributia filmului este uluitoare. Nu stiu daca ar fi putut fi alese doua alte actrite care sa joace la fel de bine acest film. Catherine Frot "fura" ecranul de cele mai multe ori, este radianta in inocenta ei atat de dulce, este fermecatoare, calma si tandra, atenta si plina de afectiune, stangace si mereu in imposibilitatea de a sti ce sa faca cu mainile, dar mereu pare sa detina controlul propriei persoane, in ciuda felului agitat de a fi. S-a spus despre Frot ca are acea fata de "desen animat", care o recomanda cu succes pentru comedii. Insa vedeta stie sa puna in valoare toate aspectele dramatice ale trairilor prin care trece personajul sau si se simte ca se distreaza din plin in conturarea acestui personaj.

Leclere a declarat ca ambele actrite, atat Isabelle Huppert, cat si Catherine Frot, au fost primele alegeri ale sale, pentru aceste roluri din film. Catherine Frot a acceptat cu bucurie sa joace in acest proiect, acordandu-i tinerei realizatoare toata increderea sa. Isabelle Huppert a fost cooptata in distributie in urma unei discutii purtate in fata scolii fiului actritei, unde Alexandra si aceasta se intalneau mereu. Surprinsa, Huppert a acceptat totusi sa citeasca scenariul. "Isabelle Huppert a reflectat indelung si mi-a facut cateva recomandari, in baza carora am regandit personajul lui Martine, convinsa ca ea va accepta rolul... Odata obtinut acordul lui Isabelle, totul a mers ca pe roate."

"Pentru rolul lui Pierre, mi-am dorit pe cineva care sa aiba o anumita densitate, o profunzime, sa fie implinit din punct de vedere profesional. M-am gandit imediat la Francois Berleand.", a precizat realizatoarea. "Brigitte Catillon s-a alaturat distributiei foarte repede, noi fiind, oricum, bune prietene. Cat despre Michel Vuillermoz, l-am mai vazut la teatru si mi se pare un tip formidabil."

Huppert, una dintre cele mai versatile si mai bune actrite de origine franceza, a devenit deja emblematica pentru rolurile de... "scorpie". Insa ii reusesc atat de bine, incat este si pacat sa nu o vezi exceland in acest film... De o rautate iesita din comun, vedeta "plonjeaza" in universul unui personaj chinuit de propriile esecuri. Gesturile, privirea, expresia corporala, totul contribuie la realizarea personajului "rupt" din filele povestii... Criticii de film au afirmat ca, daca va mai fi mult timp distribuita in astfel de roluri "malefice", Isabelle Huppert va trebui sa isi puna serioase intrebari in legatura cu propria sanatate...

Desi interpreteaza personaje atat de diferite, care par sa nu aiba nimic in comun (in afara unei singure amintiri comune, din copilarie, cand canta impreuna o secventa din "Domnisoarele din Rochefort", o secventa care le apropie si le umanizeaza), acest aspect pare sa nu conteze aproape deloc, din moment ce intre cele doua actrite exista o atractie incredibila pe ecran. Jocul lor actoricesc se impleteste atat de bine, incat este un adevarat regal sa le privesti. Pare a fi chiar un duel intre doua actrite de mare clasa, intre doua stiluri diferite de a juca si de a interpreta...

Personajele, vazute din perspectiva actorilor...

Isabelle Huppert a fost rapid cucerita de subiectul filmului, considerand, inca de la prima lectura, ca personajul sau, Martine, este un personaj complex si puternic, un rol cu adevarat bun. Actrita a declarat: "Totul incepe pe un ton lejer, care te face sa te gandesti la film ca la o comedie, dar, pe masura ce actiunea inainteaza, ne indreptam catre ceva mai serios, mai profund. Aceasta evolutie a personajelor si a situatiilor este seducatoare. Filmul trateaza subiecte sensibile, precum familia, fraternitatea, cuplul. Acest amestec de nuante acide, amuzante si violente te tin cu sufletul la gura, te fac sa te simti pe marginea prapastiei. Iar criza apare, nu se lasa prea mult asteptata.

Scenariul vorbeste si despre alegerea unui stil de viata. Se refera la Paris si la provincie, cu tot ceea ce implica ele in imaginarul unor oameni care traiesc intr-o tara destul de centralizata. Paris evoca un anumit sentiment al reusitei, al bunului gust, al aparentelor, este linia fina care desparte ceea ce ai vrea sa fii si ceea ce esti in realitate. Martine are toate semnele exterioare ale reusitei - este bogata, bine imbracata, are un apartament frumos. Dar ceva in ea a ramas mereu ascuns si-si va da seama de acest lucru atunci cand intra in contact cu sora ei. Martine va intelege ca Louise, desi pare mult mai putin realizata, va avea mai mult succes in viata.

Sunt o oglinda una pentru cealalta, dar in cel mai scurt timp vor ajunge la cutite. Louise are un fel de a fi draguta care te sufoca, nu-ti mai lasa loc sa respiri. Pe de alta parte, agresivitatea lui Martine ascunde o fragilitate, ceva care s-a rupt in ea. Si, putin cate putin, rolurile se inverseaza."

In ceea ce priveste personajul sau, Huppert a precizat: "Ne dam seama foarte repede ca, in ciuda aparentelor, Martine nu prea stie ce-i cu ea. Este o mica burgheza care depinde de sotul ei si care si-ar dori sa munceasca pentru a se intretine singura. Situatia ei mi-a permis sa dezvalui personajul gradat, scena dupa scena. O vedem sub numeroase aspecte: la inceput este ingamfata, dar mai apoi este coborata de pe piedestal, o data ce Louise isi povesteste aventura. Este covarsita atunci de disperare, de invidie, de gelozie...

Initial, n-are nici un motiv pentru a fi geloasa. Dar Louise este de o fericire agansata, face ca revolta lui Martine sa fie plauzibila. Aceasta gelozie pe care n-a prevazut-o nici un moment si care o ia pe nepregatite! La inceput, rolul n-a fost gandit de asa natura pentru ca ea sa fie 'geloasa'. Este o burgheza bogata, iar sora sa este cosmeticiana in Mans. Nu-i prea vine s-o primeasca in casa, pentru ca se rusineaza cu ea.

Imi place atunci cand Martine ii cere un loc de munca prietenei sale (Brigitte Catillon), pentru ca in acest moment ne dam seama de vulnerabilitatea sa. Ni se prezinta sub numeroase fatete, de la severitatea fata de sora ei pana la clipele in care simte cum viata ii scapa printre degete."

Colaborarea cu Catherine Frot a fost una benefica povestii, in ciuda faptului ca cele doua actrite au doua stiluri total diferite de a interpreta. Huppert povesteste: "Lui Catherine ii place sa repete, mie nu. A trebuit sa gasim o cale de mijloc. Nu avem deloc aceleasi metode de lucru. Aceasta a fost una dintre diferentele pe care a trebuit s-o depasim si care, zic eu, s-au dovedit a fi utile povestii. Dar unele scene (mai ales planurile secventiale) au nevoie de o mecanica a preciziei si ne-am supus constrangerilor pentru a obtine libertatea finala."

Fiecare actor are secventele sale preferate in film. Isabelle Huppert nu face exceptie. Iata ce a povestit vedeta despre momentele sale preferate din pelicula: "'Les soeurs fachees' ofera o viziune de ansamblu destul de brutala asupra raporturilor dintre femei sau dintre femei si barbati. Acest lucru a provocat mai multe momente de intensitate maxima. Scena de dragoste, daca o putem numi asa, sau de 'dezindragostire' dintre Martine si Pierre este foarte dura, dar, in acelasi timp, extrem de emotionanta. Eset o scena foarte frumoasa, extrem de brutala si de opaca.

O alta scena care imi place: cea in care Martine si Louise sunt impreuna la Opera. Fiecare stabileste o relatie deosebita cu muzica. Una simte o empatie totala, in timp ce cealalta se inchide in sine. Este unul dintre momentele mele preferate in acest film. Il percepem ca fiind un plan fix, dar, de fapt, camera trece de la una la alta. Fiecare dintre ele isi arata sufletul intr-o miscare dubla; una merge in intampinarea muzicii, cealalata opune un fel de rezistenta, dar pentru fiecare dintre ele muzica e un fel de revelator. Este minunat."

Despre relatia dintre Martine si sotul sau, Pierre, actrita a declarat: "Pierre, personajul lui Francois Berleand, nu este un sot fustangiu, dar nu o priveste pe Martine asa cum si-ar dori aceasta. Cu toate acestea, nu este vina lui. Este mai degraba vina situatiilor, a personajelor. Desigur, putem spune ca ei sunt cei care s-au pus in astfel de situatii, dar Alexandra se distanteaza de personajele sale, pentru ca ele sa poata fi percepute intr-o maniera 'obiectiva'. Traim impreuna, facem un copil, ne simtim inchisi intr-o capcana care structureaza si conditioneaza anumite comportamente. Sophie, vecina de deasupra, are si ea o existenta destul de trista, alaturi de un sot voyeur. Filmul nu ofera o perspectiva prea senina asupra sexualitatii."

Huppert este incantata de sansa de a fi lucrat cu o tanara regizoare, la debutul acesteia, si inca intr-un film care promite atat de mult: "Unele personaje au sansa de a acoperi o gama mai larga decat celelalte. Martine este unul dintre acestea. Nu stiu daca sunt multumita de ceea ce am facut, dar eram, cu siguranta, multumita de ceea ce urma sa fac. Era un rol genial. Alexandra a profitat de tot ceea ce i-am pus la dispozitie."

Catherine Frot povesteste, la randul sau, felul in care a receptat scenariul filmului: "M-am simtit imediat atrasa de emotiile care se degaja din text. Era un amestec de comedie si de sentimente profunde, o adevarata evolutie a personajelor, pe care le descopereai pe parcurs. Totul mi se parea realist, veridic. Mi-am mai dat seama ca subiectul este unul universal, care se adreseaza fiecaruia. Pe mine m-a emotionat profund. Opozitia puternica dintre cele doua surori, dintre cele doua lumi ale acestora, totul mi s-a parut a fi extrem de interesant. Ce sa faci atunci cand ai o structura afectiva atat de diferita, precum in cazul lui Martine si Louise, dar totusi te simti legat de amintirile din copilarie?"

Actrita a fost de-a dreptul cucerita de personajul sau, Louise, pe care il caracterizeaza in cuvinte calde: "M-a emotionat aspectul amuzant, lejer, comic al filmului. Louise, mereu in urma, cu mustati de ciocolata si haine provinciale, este un fel de mascarici. Din punctul meu de vedere, ea nu traieste cu adevarat in realitate. Este foarte simpla, naiva, adesea impresionabila.

Prima parte a filmului este dominata de opozitia profunda dintre cele doua femei. Crezand ca-si va impresiona sora pe care n-a mai vazut-o de trei ani, Louise soseste la Paris si produce numai pagube, ca un fel de elefant intr-un magazin de portelanuri. Louise crede ca sora ei este fericita, senina, in timp ce despre sine are o parere destul de proasta. Dorind sa se rdice la nivelul la care a ridicat-o pe sora sa, isi forteaza entuziasmul, fericirea aparenta. Fara a-si da seama, felul ei de-a fi, nepasarea care o caracterizeaza, totate acestea o exaspereaza pe Martine.

Dupa parerea mea, filmul se bazeaza pe acest qui-pro-quo. Louise nu se potriveste deloc in mediul parizian al surorii sale, si, cu cat se simte mai nelalocul ei, cu atat comite mai multe gafe. Devine din ce in ce mai insuportabila pentru Martine, si lucrurile sunt pe punctul de a exploda...

Filmul opereaza atunci o schimbare de ton, pentru a castiga in umanitate si in profunzime. Incepem sa o cunoastem pe Louise, ne dam seama ca n-are nimic din imaginea preconceputa pe care ne-am format-o despre ea la inceput. Iata unul dintre lucrurile care m-au pasionat. Ca si Martine, are numeroase lacune, dar nu le observam de la inceput.

Atunci cand sora ei se crispeaza, inchistata in viata ei mediocra, Louise se accepta asa cum este, isi recunoaste conditia modesta, ceea ce n-o impiedica sa-si incerce norocul in viata. Atunci cand crede in ceva, indrazneste orice. Este in stare sa abordeze un necunoscut, sa-si schimbe existenta, sa se expuna la orice risc. Nu se gandeste atat la viata, se arunca cu capul inainte.


In spatele energiei sale, a exuberantei de care da dovada, se ascunde insa o suferinta autentica. Dupa parerea mea, Louise are o existenta prea tulburata pentru a fi cu adevarat impacata cu sine. Toate aceste opozitii, toate aceste paradoxuri m-au sedus.

Louise apare mai intai ca un personaj comic, este emotionanta, dar si cam ciudata. Contactul cu sora sa, cu un mediu diferit de al sau, toate acestea ne-o vor arata intr-o lumina diferita. De-a lungul naratiunii, a fost nevoie ca ea sa evolueze, a trebuit sa-i descopar intreaga complexitate; treptat, a trebuit s-o umanizez. Louise va incepe s-o inteleaga pe sora sa, dar acest lucru nu va impiedica ruptura dintre ele.

Complicitatea pe care, cu siguranta, au simtit-o in copilarie este evidentiata intr-o frumoasa scena nocturna, cea a Domnisoarelor de Rochefort. Dar acest moment privilegiat este totusi umbrit de intregul lor trecut familiar. Cu toate acestea, chiar si confruntate cu amintirea acelei traume pe care o abordeaza fiecare in felul ei, raman totusi surori, iremediabil legate. Daca n-ar fi fost aceasta uniune intre ele, Louise si Martine nu s-ar fi cunoscut niciodata, sunt mult prea diferite."

Frot considera ca, in ciuda izbucnirii dintre cele doua surori, care va schimba, iremediabil, intreaga situatie, determinand-o pe Martine sa isi caute de lucru, iar Louise devenind, peste noapte, o romanciera publicata, totusi exista o legatura care nu se va distruge niciodata intre ele: "Finalul ramane deschis. Ele isi modifica personalitatea in functie de schimbarea produsa in cealalta si, chiar daca mai au mult de invatat, drumurile lor se vor uni in cele din urma."

Scena care i s-a parut actritei cel mai greu de interpretat a fost cea in care Louise povesteste, la cina, felul in care si-a facut curaj sa-l abordeze pe barbatul pe care il intalnea zilnic in drumul spre scoala si de care era indragostita in secret. "Acesta este momentul in care personajul sau isi descopera o alta fateta.", povesteste Frot. "Louise dovedeste ca este plina de viata, ca are dorintele si nevoile ei. N-as putea sa explic cum am pregatit aceasta scena, a fost mai degraba o munca psihica si apoi m-am identificat cu personajul. Actoria are intotdeuna ceva care sfideaza pudoarea. Demonii ascunsi in fiecare isi baga uneori coada si atunci intervine neprevazutul.

Cred ca prin aceasta confidenta Louise este fragila, vibranta, dar si putin absurda si incoerenta. Presupunem mereu ca lucrurile iau nastere fie dintr-o pornire de moment, fie dintr-un calcul. Cu toate acestea, in acest moment cele doua variante se imbina. Este un sentiment de nesiguranta care va persista de-a lungul filmarilor si, dintr-o data, ceva concret apare. Incercam sa suprindem acest moment, il regasim, este o materie vie, emotionanta."

Francois Berleand, cel care interpreteaza rolul sotului lui Martine, Pierre, isi caracterizeaza personajul in acest fel: "Trucul meu este ca mereu incerc sa-mi 'salvez' personajul! Chiar daca de fapt este un neispravit. Imi place sa-i descopar toate fatetele. Dar aici scenariul este cel care releva adevarata fata a lui Pierre. Este indragostit de sotia sa, iar eu n-am facut decat sa-l joc astfel. Este nefericit din vina lui, chiar daca sotia sa este o scorpie de-a lungul filmului. Scena din bucatarie, de la agresiune pana la stare de greata, este destul de emblematica. Poate sa-i faca orice, dar el continua s-o iubeasca. Este ceva foarte puternic in relatia lor. Acet film m-a bulversat, este una dintre rarele pelicule in care am jucat care a reusit acest lucru."

Actorul a adaugat: "Vroiam sa-l joc pe Pierre ca fiind un tip cinic, care n-are nimic amuzant in el. Casnicia sa este pe punctul de-a se destrama. Isi urmeaza instinctele si are tot felul de relatii. Cu toate acestea, atunci cand am vorbit cu Alexandra, ea mi-a zis ca-l vede ca fiind un om distrus, indragostit nebuneste de sotia sa si foarte nefericit. Aceasta revelatie m-a facut sa-mi reconsider interpretarea.

Am jucat scena din camera cu Catherine, eram foarte emotionat, fara nici o conotatie sexuala insa, dar, cu toate acestea, atunci cand vezi totul pe ecran, ambiguitatea exista, s-ar spune ca asta ne-a fost intentia. Iar personajul este nehotarat. Pare dezbinat de sentimente."

Frot a declarat despre aceasta scena: "De-a lungul celor trei ani in care Louise nu si-a mai vazut sora, ceva s-a deteriorat, s-a pierdut in acest cuplu, ea nu mai poate sa-l inteleaga pe Pierre. Sunt doi straini, ea il evita, el inca o mai cauta. Si dintr-o data, Pierre lanseaza aceasta chemare disperata, care poate fi interpretata intr-o maniera destul de ambigua. Dintr-o data este emotionant si singur.

In acest film, sexualitatea este destul de salbatica. Iar Louise aterizeaza dintr-o data in mijlocul acestei situatii. Ea are legaturi simple, oneste, sexualitatea sa este in stransa legatura cu dragostea, in timp ce legatura conjugala dintre Pierre si Martine sta sub semnul conventionalului, practic al socialului."

Berleand a fost extrem de incantat si de felul in care scena de "dragoste" dintre el si Martine a fost pusa in scena: "Cat despre scena din pat cu Isabelle, este fantastica! Mi-a placut teribil aspectul cu 'ne culcam in pijamale'! Nu se vede nimic, dar trairile sunt mult mai puternice astfel."

Ceea ce pare a fi, la inceput, o comedie usoara, devine o tragedie cu implicatii profunde, intunecata si amara, care da greutate filmului. Coliziunea dintre doua lumi diferite isi face simtita prezenta prin felul de a fi al celor doua surori si aici intervine partea intunecata a povestii - ambele personaje au caractere puternice si complexe, care se dezvaluie in mod neasteptat si gradual, cu nenumarate fatete, "invizibile" la prima vedere.

Un film "viu", incantator, care te face sa razi si sa plangi in acelasi timp. Una dintre productiile cinematografice care te pune pe ganduri mai mult decat ai crezut ca este posibil, la intrarea in cinematograf. Morala ar fi una la fel de simpla ca si povestea filmului: nu este niciodata prea tarziu sa iti schimbi felul de a fi si sa devii fericit. Daca tu nu esti multumit cu tine, nimic nu mai conteaza si, pana la urma, nu prea exista lucruri mai importante decat fericirea...