15
Nuntă pe Everest: S-au căsătorit pe cel mai înalt munte din lume - FOTO
Divertisment / 12.07.2017

Se spune că dragostea poate muta şi munţii din loc, dar un cuplu din California a preferat să urce pe ei. Doi tineri au făcut o nuntă incredibilă pe Everest.

Ashley Schmeider şi James Sisson au ajuns la concluzia că o nuntă obişnuită nu-i de ei, aşa că au decis să se căsătorească pe Everest, ca să fie ceva cu adevărat memorabil. Evident, fotografiile lor de nuntă sunt extraordinare.

Ashley (32 de ani) şi James (35 de ani) au planificat timp de un an expediţia spre cel mai înalt vârf din lume. Nu şi-au propus să urce până în vârf, fiindcă ar fi fost imposibil - această performanţă rară este atinsă cu greu de alpiniştii profesionişti. Dar îşi doreau să ajungă cât mai sus posibil şi să se căsătorească pe Everest, aşa că au tot planificat şi au strâns banii pentru toată distracţia.


La începutul lunii martie au ajuns în Nepal. Însoţiţi de fotograful lor, Charleton Churchill, au avut nevoie de trei săptămâni pentru a ajunge în baza Base Camp Everest, situată la altitudinea de 5.182 de metri, relatează Bored Panda.

După o asceniune ce părea interminabilă, prin frig, zăpadă şi aerul rarefiat, cei doi şi-au unit destinele, iar ceremonia neobişnuită a fost imortalizată de Churchill. Mireasa a purtat o rochie albă, iar el s-a îmbrăcat în costum, apoi, cu rucsacii în spate au luat-o la fugă spre elicopterul care i-a luat de pe munte.


Ashley şi James sunt fericiţi că şi-au îndeplinit visul. Nunta a durat puţin, dar aventura trăită şi imaginiile senzaţionale postate pe Instagram le rămân pentru toată viaţa.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro