Nuditate, sex explicit și scena cu tamponul: Ce n-o să vezi în "Cincizeci de umbre ale lui Grey"
Dosar Eva. Pentru cei care au citit romanul erotic, versiunea cinematografică ar putea părea "îndulcită". Dar unele detalii sunt "prea riscante" ca să ajungă pe marele ecran.
Poate fi filmul la fel de bun precum cartea? Răspunsul la această întrebare îl vor căuta mulți dintre cei care vor merge să vadă ecranizarea primei părți din trilogia erotică "Cincizeci de umbre", scrisă de E. L. James. Pentru că până acum, cartea a fost la înălțimea faimei care s-a creat în jurul său: a stârnit polemici, a provocat o imensă curiozitate și a înregistrat vânzări colosale în aproape toată lumea. Fostă producătoare de televiziune, al cărei nume real este Erika Leonard, James se situează pe primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătiţi scriitori din lume, cu venituri de 95 de milioane de dolari realizate în perioada iunie 2012-iunie 2013.
O carte pe care autoarea a așezat-o cu măiestrie la granița pe alocuri incertă dintre literatura erotică și cea pornografică, condimentată cu o sumedenie de scene pasionale, scrisă pentru un anumit gen de public. Acţiunea romanelor, traduse în peste 40 de ţări, inclusiv în România, se pretează controverselor: în orașul american Seattle, Anastasia Steele, o studentă virgină în vârstă de 22 de ani, este cucerită de şarmul şi de practicile sadomasochiste ale miliardarului Christian Grey.Pe de o parte, volumele din trilogie au fost cenzurate în unele biblioteci din statul american Florida, întrucât conţinutul este considerat inacceptabil. Pe de altă parte, se vorbeşte despre apariţia unui nou gen literar, "mummy porn", destinat menajerelor în vârstă de până la 50 de ani, aflate în căutarea unei soluţii facile pentru a-şi relansa căsniciile lor plictisite. Tocmai această oscilare între erotic şi pornografic generează valul uriaş de interes de care se bucură trilogia: lumea vrea să se convingă dacă aceste cărţi sunt chiar aşa de bune pe cât se vorbeşte.
În orice caz, singurii care s-au declarat nemulţumiţi de seria "Fifty Shades" au fost cei care au spus că e prea mult sex, nu prea puţin. Şi că e cam hard, dar asta e o chestiune atât de subiectivă şi de intimă, încât până nu citeşte fiecare cu ochii lui şi-şi imaginează cu mintea sa, nu poate exprima o părere. Aşadar, cartea se citeşte "pe rupte", fără îndoială. Judecând după dezbaterile pe care le provoacă deja în presa internaţională, filmul nu se va lăsa mai prejos. Dar va fi la fel de îndrăzneţ?
Trilogia "Cincizeci de umbre", scrisă de E. L. James, este completată de "Cincizeci de umbre întunecate" şi de "Cincizeci de umbre descătuşate", cele trei volume fiind în peste 100 de milioane de exemplare. În 2013, E.L. James anunţa că Samantha Taylor-Johnson va regiza primul film din trilogia erotică "Fifty Shades of Grey". Acum a venit momentul ca milioanele de fani ai acestei serii să vadă rezultatul transpunerii cărţii pe marele ecran. Însă asupra acestei producții planează, ca întotdeauna când e vorba de ecranizarea unui bestseller, riscul de a dezamăgi.
În primul rând, e o carte despre sex cu milioane de fani care au aşteptări mari. Iar fanii seriei "Fifty Shades" sunt purişti în adevăratul sens al cuvântului, remarcă ziarul britanic Daily Mail. E suficient să deschizi unul dintre milioanele de exemplare ale cărţii, la orice pagină se nimereşte, şi vei avea imediat senzaţia că un film nu poate cuprinde aşa ceva, pentru că nu va primi aprobarea pentru difuzare, scrie ziarul citat. De cealaltă parte, cititorii entuziaşti se aşteaptă la acelaşi nivel, convinşi că filmele de astăzi sunt mai îndrăzneţe ca oricând, bazându-se şi pe precedentele foarte controversate ale altor filme.
Presa internaţională scrie că "Cincizeci de umbre ale lui Grey" este cel mai provocator film al ultimului deceniu, întrucât scenele cu sex cumulează 20 de minute din cele 124 de minute ale lungmetrajului. Potrivit Daily Mail, pelicula va avea mai multe scene cu sex pe marele ecran decât cele mai provocatoare 100 de filme lansate în 2014 puse la un loc. Ceea ce înseamnă că va fi cel mai erotic film din ultimul deceniu.
"Cincizeci de umbre ale lui Grey" a căpătat titlul de "cel mai provocator film al deceniului" după ce site-ul Mr Skin, care clasează producţiile în funcţie de numărul scenelor cu sex, a publicat cele mai recente rezultate.