11
Motanul îmbrăcat: 12 imagini în care o pisică face moda
Divertisment / 11.09.2018

Când ai un copil care își dorește din tot sufletul o pisică, nu mai ai scăpare. Iar când îi place să o îmbrace, tot ce poți să faci e să te obișnuiești cu asta.

În urmă cu opt ani, un utilizator al platformei Bored Panda și-a dorit să adopte o familie de pisici, dar din cele trei fiice, una nu era de acord cu această idee, așa că au convenit să caute o felină pe care să o accepte ea. După ce a văzut pe stradă un afiș care făcea apel pentru adoptarea unor pisici fără stăpân, au pornit împreună spre adăpostul de animale indicat.

Ajunși acolo, primul lucru pe care l-au sesizat a fost un miros înțepător de urină de pisică. Apoi au văzut opt feline ținute într-o cușcă. Deși era sigur că fiica sa nu își va dori o pisică de acolo, când omul a scos un ghemotoc de blăniță din cușcă, aceasta a spus:
"Asta este!". A fost un motănel foarte norocos.

Opt ani mai târziu, motanul, botezat Bishop Gaylord, este un mare răsfățat. Fetei îi place să-l fotografieze, dar nu oricum, ci îmbrăcat în diverse ținute adaptate pentru el, fie că e o cravată, o pălărioară sau o scufiță. Iar Bishop Gaylord pozează răbdător, ca un model profesionist.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro