Miracolul naşterii: Frumuseţea şi agonia femeilor care dau viaţă - FOTO
Instantaneele emoţionante care surprind fiecare moment al naşterii au fost selectate pentru concursul Asociaţiei Internaţionale a Fotografilor Profesionişti de Naşteri (IAPBP) 2016. Da, există aşa ceva: e o lume aparte, în care puţini au talentul şi puterea de a surprinde în imagini tot chinul şi frumuseţea sublimă a venirii pe lume a unui pui de om.
Imaginile celebrează frumuseţea naşterii şi talentul fotografilor la trei categorii: travaliu, naştere şi postpartum, scrie cotidianul britanic Daily Mail. Anul acesta, competiţia, ajunsă la a cincea ediţie, a avut loc în Austin, Texas, şi a inclus fotografii din toată lumea. Câştigătoarea concursului a fost desemnată belgianca Marijke Thoen, pentru imaginea senină, realizată în alb-negru, în care un bebeluş este adus pe lume.
La categoria travaliu a câştigat Morag Hastings, din Vancouver, care a surprins o femeie în ultima fază a contracţiilor, sprijinindu-se cu mâinile de un scaun şi ţipând în agonie, iar la secţiunea naştere juriul a premiat opera lui Robin Baker, din San Diego, care surprinde un bărbat ajutând la naşterea unor gemeni; mama apare ţinându-şi în braţe primul născut, în timp ce al doilea încă se află în apă.
Toate fotografiile înscrise în concurs sunt emoţionante şi pe alocuri foarte dure, dar reuşesc să redea o parte din agonia şi magia momentului în care o femeie dă viaţă. "Sunt foarte încântată să remarc talentul extraordinar al participanţilor la competiţia din acest an. Vreau să mulţumesc fiecărui membru care a participat şi, desigur, familiilor care au acceptat să împărtăşească întregii lumi momentele lor cele mai preţioase", a declarat Lyndsay Stradtner, fondatoarea asociaţiei.
Foto: Daily Mail