O fi el „Regele junglei“, dar ce s-ar face fără ajutorul leoaicei sale? Momentul în care un leu e salvat de partenera lui de atacul unor hiene „tupeiste“ a fost surprins în Africa de Sud.
Cu un răget nervos și o atitudine dârză, o leoaică și-a scos partenerul de la ananghie chiar când acesta era pe punctul "să o încaseze" zdravăn. Un leu a fost încolțit de un grup de hiene și părea în dificultate. Scena a fost filmată de Amber Soames, o studentă în vârstă de 19 ani, în Parcul Național Kruger, din Africa de Sud, relatează Daily Mail.
Amber a mers la locul confruntării după ce a auzit pe cineva vorbind într-un coffee shop despre o luptă iminentă pentru pradă între hiene și un leu. Când a ajuns în locul despre care se vorbea, a observat că leul și hienele se luptau pentru cadavrul unui animal.
Pe măsură ce hienele se tot apropiau de leul care își apăra prada, acestea își arătau colții și să emită celebrele lor urlete sinistre, pentru a arăta că sunt gata de luptă. "Una câte una, s-au apropiat de leu, mușcându-l de spate și încercând să-i fure prada, dar leul nu s-a lăsat și s-a bătut cu ele, singur contra a 12 hiene"
Aflat în inferioritate numerică, leul își apăra tot mai greu hrana. Când era pe punctul de a fi copleșit, Amber a văzut ceva inedit: "La scurt timp, am văzut cam la 100 de metri mai încolo cum se apropia o leoaică răgând și alergând în ajutor. Femela le-a înfruntat pe hiene. Suspansul creștea și știam că se va întâmpla ceva, așa că eram pregătită. Totul s-a terminat cu hienele fugind pe dealuri, iar leii s-au regrupat și s-au tolănit pe marginea albiei râului"
"Le recomand celorlalți vizitatori ai parcului să aibă răbdare când văd ceva asemănător, pentru că atunci când sunt mulți prădători într-un singur loc înseamnă că urmează ceva acțiune", a mai spus autorea înregistrării video.