„Latina Barbie“, femeia cu cele mai multe operaţii estetice din America Latină
Aleira Avendaño, un model din Venezuela, şi-a făcut 25 de operaţii estetice în nouă ani şi şi-a scos câteva coaste pentru o siluetă în formă de chitară.
Este cea mai operată femeie din America Latină şi recunoaşte că este obsedată de frumuseţe. A ajuns să privească operaţiile estetice ca pe un drog, iar după prima intervenţie nu a mai putut să se elibereze de această manie.
Aleira Avendaño are 27 de ani şi şi-a făcut prima operaţie în urmă cu nouă ani. Pe atunci abia făcuse 18 ani şi nu se temea de ceea ce dorea să facă. "Toţi erau încântaţi şi mă simţeam sexy. După nouă ani, am trecut la operaţii extreme pentru a regăsi senzaţia aceea, dar niciodată n-am mai trăit-o ca atunci. Unii mi-au spus că e un fenomen asemănător cu dependenţa de droguri", spune ea râzând. "După prima operaţie eşti uimită, dar după un timp, după ce schimbi de câteva ori silicoanele, nu mai simţi vreo schimbare. Aşa că te îndrepţi spre operaţiile extreme", explică ea obsesia pentru intervenţiile estetice.
Într-un interviu citat de cotidianul britanic Daily Mail, Aleira, care abia îşi poate acoperi cât de cât sânii imenşi, mătură pe jos cu Victoria Beckham, Beyonce şi Nicki Minaj, dar îi ia apărarea starletei Kim Kardashian, pe care o apreciază pentru că este "autentică" şi "naturală". "Ce aş schimba eu la Kim? Nimic, pentru că e autentică şi are o grămadă de bani. Beyonce? I-aş schimba părul, nu-mi place... Nicki Minaj? Tot! Nu-mi place deloc de ea. Foarte urâtă şi fără stil. Nu-i deloc elegantă. E voluptuoasă, dar stilul ei e oribil. Victoria Beckham? Aş schimba tot, pentru că nu mai este deosebită. Îmi place stilul ei, dar soţul ei îmi place şi mai mult. Aş schimba corpul ei, pentru că n-are deloc sâni", explică modelul venezuelan.
Supranumită "Latina Barbie", Aleira nu mai are aproape nicio parte a corpului nemodificată. "Am zeci de operaţii. Patru implanturi, şase liposucţii, patru zone în care am făcut injecţii cu silicon, trei rinoplastii, două operaţii la buze şi mi-am schimbat toţi dinţii cu unii falşi", arată ea mândră. A făcut şi operaţie de mişcorare a stomacului şi şi-a scos şi coastele de jos pentru ca silueta ei să fie şi mai îngustă şi să semene cu forma unei chitare, efect accentuat după ce a purtat un corset "nemilos", foarte strâns.
"Forma chitarei este cea mai sexy pe care o femeie o poate avea, aşa că am început să port corset 24 de ore din 24, din ziua în care am împlinit 22 de ani. La început a fost foarte dureros, dar acum m-am obişnuit. Acum îl dau jos doar când fac baie sau într-o noapte plină de nebunii", mărturiseşte Aleira zâmbind.
Operaţiile estetice sunt foarte răspândite în Venezuela, unde a devenit un obicei ca la majorat, prag care în această ţară survine la 16 ani, fetele să primească în dar de la părinţi un implant de silicon. "Eram atât de urâtă la 16 ani", spune Aleira, pentru care termenul de "obişnuit" este o jignire. "La 20 de ani aveam şase operaţii, arătam bine, dar acum, la 27 de ani, mă simt mai frumoasă ca oricând", adaugă ea.