Lara Flynn Boyle, vedeta sexy din serialul care a cucerit lumea la începutul anilor '90 este de nerecunoscut. Vezi cum arată acum!
Actriţa în vârstă de 46 de ani a fost fotografiată de paparazzi marţi, în timp ce se îndrepta spre un magazin din Los Angeles. Aspectul ei fizic este frapant - vedeta din anii '90 este îmbătrânită, iar operaţiile estetice nereuşite au lăsat urme vizibile pe chipul ei, scrie cotidianul britanic Daily Mail.
Cândva una dintre cele mai sexy femei de la Hollywood, Lara Flynn Boyle a renunţat la machiaj, întrucât pare să fi devenit dependentă de ochelarii de soare şi de şapcă, accesorii care o ajută să-şi ascundă identitatea atunci când se îmbracă casual. Actriţa care cucerise milioane de oameni din întreaga lume cu frumuseţea ei s-a transformat într-o femeie îmbătrânită, cu faţa deformată şi cu buzele căzute, victimă a operaţiilor estetice nereuşite şi a abuzurilor la care şi-a supus organismul.
Faţa actriţei este umflată, cel mai probabil din cauza operaţiilor estetice suferite, la fel şi buzele, din cauza injecţiilor cu botox în exces.
Îmbrăcată cu un tricou alb mulat, care îi scotea în evidenţă abdomenul proeminent, peste care a tras o cămaşă cu mâneci lungi descheiată, vedeta purta pantaloni gri care şi era încălţată cu pantofi sport. Ţinuta tinerească o dezavantaja net, accentuând contrastul dintre truchiul solid şi picioarele subţiri.
Nu este prima oară când aspectul şocant al actriţei devine subiect de presă. Fosta iubită a lui Jack Nicholson a mai fost fotografiată în ipostaze asemănătoare şi în anii trecuţi. În 2012, chirurgul plastician Dr Anthony Youn a declarat pentru Radar Online că ea a încercat să corecteze operaţiile greşite, dar fără rezultat.
Într-un interviu acordat în 2002, când avea 32 de ani, Lara Flynn Boyle recunoştea că se teme de bătrâneţe, dar preciza că nu este adepta măsurilor drastice în privinţa aspectului fizic. "Ştiu că timpul nu mă avantajează. Sunt foarte puţine roluri pentru femeile mai în vârstă. Ca să spun sincer, nu sunt deloc nerăbdătoare să îmbătrânesc. Cred că acum arăt foarte bine"
Pe lângă rolul din Twin Peaks, actriţa s-a remarcat în numeroase alte producţii cinematografice sau de televiziune: Poltergeist III (1998), Wayne's World (1992), Threesome (1994), Happiness (1998), Ally McBeal (1998-2002), Men in Black II (2002), The Practice (1997-2003), Huff (2004-2005), Life Is Hot in Cracktown (2009).
În 2013, actriţa americană a apărut pe ecrane după o pauză de mai mulţi ani, ea jucând rolul vrăjitoarei din producţia "Hansel & Gretel Get Baked".
Actriţa are două căsnicii la activ, prima cu John Patrick Dee III (1996-1998) şi a doua cu Donald Ray Thomas II, un investitor în imobiliare, cu care s-a căsătorit în 2006.
Foto: Hepta