19
Labirintul din pădurea inundată: 20 de imagini superbe cu o minune a naturii
Divertisment / 14.12.2018

Cu o rețea de canale aliniate geometric, pădurea din lacul Zhangdu, din China, e o veritabilă Veneție naturală. Imaginile aeriene surprind frumusețea unică a acestui loc.

Lacul Zhangdu din districtul chinez Xinzhou atrage numeroși turiști primăvara, dar mai ales toamna, dornici să vadă un loc splendid înveșmântat în culorile pastelate. În această zonă din provincia Hubei, zeci de arbori sequoia au crescut în apa adâncă de un metru, formând unul dintre cele mai interesante parcuri naturale din lume.

În zonă nu se poate ajunge cu autobuze obișnuite, dar turiștii pot veni cu curse auto charter care pleacă de la autogara din Xinzhou. Vizitatorii parcurg pădurea inundată cu bărcile manevrate de localnici, strecurându-se ca pe canalele Veneției pe "bulevardele acvatice", printre copacii perfect aliniați și colorați în "veșmintele" toamnei târzii.


Pe măsură ce toamna se apropie de sfârșit în această parte a Chinei, arborii sequoia capătă nuanțe aurii și apoi roșiatice, iar lacul se transformă într-un labirint pastelat.

În mijlocul acestei rezervații superbe se află un pod din lemn, construit inițial pentru observarea păsărilor. În prezent, acesta este locul preferat de turiști pentru a face fotografii superbe.



Foto: Hepta
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro