Ducesa de Cambridge îşi aniversează ziua de naştere. Oficialii de la Palatul Buckingham au anunţat că evenimentul va fi unul discret.
Ducesa de Cambridge îşi aniversează ziua de naştere. Oficialii de la Palatul Buckingham au anunţat că evenimentul va fi unul discret.
Kate Middleton s-a căsătorit anul trecut, în aprilie, cu prinţul William, al doilea în ordinea succesii la tronul Marii Britanii. Ceremonia fastuoasă, desfăşurată la Londra, a fost transmisă în direct de televiziunile din întreaga lume, iar nunta a fost considerată cel mai important eveniment monden al anului pe plan internaţional.
Duminică, prinţul William şi Catherine au asistat, la Londra, la premiera filmului "War Horse" ("Calul de luptă"), regizat de Steven Spielberg, în compania a peste 600 de militari, veterani de război şi a familiilor acestora, invitaţi ai cuplului regal la acest eveniment.
Ducesa de Cambridge a cucerit repede inimile britanicilor şi nu numai, prin frumuseţea, modestia şi implicarea ei în activităţi sociale şi caritabile. Ea a mers deja în mai multe deplasări oficiale alături de prinţul William şi a luat parte pentru prima dată la tradiţionalele petreceri de Crăciun, alături de regina Elizabeth a II-a.
Potrivit presei, Kate Middleton este o demnă urmaşă a Dianei, mama prinţului William, decedată în 1997 la Paris, într-un accident rutier, iar popularitatea sa a contribuit la recâştigarea respectului poporului britanic pentru casa regală.