Imagini de colecţie: Cum era viaţa de stewardesă în anii '30
Prima femeie însoţitor de bord a fost Ellen Church, care era infirmieră. Ea a fost angajată de United Airlines, pentru a-i calma pe pasagerii nervoşi.
Puţină lume ştie că prima persoană angajată pe postul de însoţitor de bord a fost un bărbat. În 1912, Heinrich Kubis lucra la bordul unui zeppelin, înainte ca avioanele să devină suficient de mari pentru a lua la bord un echipaj extins şi înaintea debutului curselor de linie. La început, Kubis a lucrat pe cont propriu pe un avion denumit Schwaben, apoi a trecut la conducerea unei echipe de însoţitori de bord.
După 18 ani, în 1939, prima femeie intra în rolul de stewardesă. Ellen Church a avut şansa de a deschide drumul spre una dintre cele mai frumoase şi solicitante profesii, iar cu timpul femeile au devenit majoritare pe acest post. Ellen a făcut zborul inaugural pentru Boeing Air Transport. Pe atunci era ceva neobişnuit ca o femeie să călătorească neînsoţită la bordul unui avion, dar Church, care avea permis de pilot dar şi diplomă de infirmieră, era hotărâtă să demonstreze că femeile pot şi ele să lucreze la bordul unui avion. De fapt, ea a fost selectată pentru că se credea că o asistentă îi poate linişti mai uşor pe pasagerii nervoşi sau speriaţi. Ulterior, Ellen a contribuit la selectarea altor femei pentru postul de stewardesă.
La 85 de ani de la zborul inaugural al primei femei care a devenit însoţitoare de zbor, ziarul britanic Daily Mail a publicat mai multe fotografii istorice din primul deceniu în care femeile au cucerit liniile aeriene.