Imaginea care îți provoacă spiritul de observație: Unde se ascunde zebra?

Divertisment / 20.08.2018

Această imagine realizată în Kenya îți pune la încercare capacitatea de observare: în turma de antilope se ascunde o zebră.

O zebră într-o turmă de antilope gnu din savană este la adăpost de prădători pentru că este foarte greu de observat. Este singura ei șansă de a se hrăni într-o zonă deschisă, fără să stea cu frica-n sân. La cea mai mică amenințare, antilopele o iau din loc, iar zebra știe ce are de făcut.

Ideea ei de a se strecuta în turmă nu i-a atras atenția fotografului luxemburghez Ingo Gerlach, care a fotografiat priveliștea din fața sa în jurul orei 7.30, după răsăritul soarelui. Acesta a dezvăluit că a trebuit să ia cam 100 de cadre pentru a surprinde imaginea perfectă, relatează cotidianul britanic
Daily Mail.

Gerlach, care se afla la aproximativ 90 de metri distanță de turma din fața lui a povestit cum a reușit să obțină imaginile: "Am tras poză după poză în concentrație mare, pentru că era o situație unică. Animalele mergeau și mâncau în timp ce le pozam", a explicat fotograful.

Gerlach n-a observat zebra din turmă când a făcut pozele, ci abia când a ajuns acasă și a descărcat imaginile. Tu poți să zărești "intrusul vărgat" din rândul antilopelor?

Dacă nu ai reușit să observi zebra care s-a ascuns printre antilope, o poți vedea în pagina următoare.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro