38
Grădina din remorcă: În Japonia au înflorit camionetele!
Japonezii dovedesc că sunt în stare să transforme orice spaţiu, oricât de mic, într-o grădină supebă. Pentru ei, remorca unei camionete e suficientă pentru a deveni un colţ verde.
Grădinăritul este unul dintre cele mai răspândite hobby-uri ale japonezilor, dar în ultimii ani a devenit un lux pentru tânăra generaţie. Din ce în ce mai mulţi oameni se mută în apartamentele din oraşe, unde spaţiile sunt foarte mici şi nu există loc pentru amenajări exterioare. Însă creativitatea şi pasiunea lor pentru grădinărit sunt nelimitate, aşa că pentru mulţi o soluţie este să-şi facă grădină în bascula camionetei.Concursul Kei Truck Garden, rezervat camionetelor transformate în mini-grădini, a reunit o mulţime de lucrări superbe, rod al imaginaţiei, minuţiozităţii şi răbdării de care sunt în stare niponii. Camionetele Kei sunt de regulă folosite în Japonia în domeniul construcţiilor şi al amenajărilor exterioare. În fiecare an, pasionaţii de grădinărit din toată ţara îşi prezintă cele mai frumoase grădini create în remorca acestor vehicule, dovedindu-şi măiestria în amenajarea unor insuliţe colorate pe roţi, notează
Având diverse teme, de la stilul tradiţional al grădinii japoneze până la elemente moderne, folosind lumini şi apă, meşterii grădinari şi-au pus la lucru toată priceperea şi talentul, folosind la maximum fiecare centimetru pătrat de spaţiu, iar creaţiile lor spectaculoase sunt o desfătare pentru oricine iubeşte acest domeniu.
Când vă gândiţi că nu aveţi destul loc pentru a amenaja o grădină mică şi cochetă, luaţi exemplul japonezilor! Pentru ei, niciun colţişor nu-i prea mic pentru a a-l transforma într-o bucăţică de Paradis.