Poftele alimentare din timpul sarcinii sunt irezistibile
Confesiunea lui a atras imediat atenţia şi a devenit virală, foarte mulţi comentând şi felicitându-l pentru gestul său. "Poftele astea pot fi copleşitoare. În momentul ăla nimic nu este mai important. Foarte drăguţ din partea ta că ai povestit asta", a scris cineva. "Eram într-o pasă proastă când am văzut postarea asta. Acum sunt fericit, îţi mulţumesc, prietene", i-a transmis o altă persoană.

"Ca o mamă care a trecut printr-o depresie postpartum extremă, apreciez această poveste. M-a făcut să plâng, pentru că mi-a amintit cât de drăguţi au fost toţi cu mine când eram însărcinată. Oferindu-mi mâncare şi cărându-mi lucrurile. Iubesc această persoană", a mărturisit, emoţionată, o femeie.


"Asta e al naibii de adorabil! Ar trebui să pui reţeta pe un cartonaş roşu şi să i-o dai ca un dar!", l-a sfătuit un utilizator al reţelei, în timp ce altcineva a explicat că în unele culturi este un obicei ca vecinii să le dea mâncare gravidelor: "Mama spune că în satele iraniene este un obicei ca atunci când o femeie însărcinată miroase ceva bun pe stradă şi are pofte, să bată la uşă, iar oamenii să-i dea să mănânce."

Această notă a dus la un şir de glume pe lista de discuţii, mai multe utilizatoare promiţând că de acum înainte vor susţine că sunt însărcinate pentru a primi mâncare atunci când simt un miros irezistibil. "Nu trebuie să fii cinstit pentru aşa ceva. Trebuie să fii puţin grasă în jurul burţii şi pe coapse", a scris cineva.




Foto: Depositphotos
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro