7
„Fulg de zăpadă“, căţeluşul pufos care a devenit vedetă cu o coafură incredibilă
Divertisment / 29.06.2016

Un căţel din rasa Bichon Frise a devenit vedetă pe Instagram, unde face senzaţie cu o coafură incredibilă. Zici că-i o jucărie!

Nu, nu-i o jucărie, e chiar un căţel adevărat, pe care îţi vine să-l smotoceşti într-una şi să te joci cu el cât e ziua de lungă. El e Tori, cel mai pufos şi mai adorabil căţeluş pe care l-aţi văzut vreodată.

Acest Bichon Frise trăieşte în Daegu, în Coreea de Sud, iar stăpânii lui au avut ideea inspirată de a posta fotografii cu el pe Instagram. A rezultat un veritabil fenomen - oamenii au fost cuceriţi rapid de coafura lui genială, care îl face să pară un fulg de nea.


Ca orice bichon, Tori are o blăniţă foarte fină. Ceea ce-l face atât de drăgălaş este faptul că, spre deosebire de exemplarele din rasa lui, are părul perfect sferic. Părul este foarte ondulat, iar dacă e tuns perfect rotund seamănă cu o coafură afro. Astfel capul căţelului pare o minge albă, scrie Daily Mail.

Stăpânii lui Tori i-au tuns scurt blăniţa de pe corp şi i-au lăsat-o pe cea de pe cap mai mare, rezultând coafura incredibilă care a făcut senzaţie pe reţelele de socializare.


Pe lângă faptul că este foarte aranjat, patrupedul e şi bine îmbrăcat - în imaginile postate pe internet, el apare în diferite ţinute.

Tori are o mulţime de admiratori pe Instagram, oameni din diferite ţări fiind cuceriţi de look-ul lui irezistibil. Câinele are 64.000 de urmăritori, scrie cotidianul britanic.


Foto: Daily Mail
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro