Recomandarea Cinemagia: Universul Bad Boys revine, de data aceasta pe micul ecran, cu Detectivele din L.A.
Divertisment · Filme familie / 14.05.2020

Primul sezon din acest nou serial de tip „buddy cop” are 13 episoade și a avut premiera în Statele Unite ale Americii în primăvara lui 2019, serialul fiind reînnoit cu sezonul doi, a cărui premieră urmează să aibă loc pe 8 iunie

Bad Boys, una dintre cele mai îndrăgite francize cinematografice din toate timpurile, are parte - din 11 mai - de un spin-off, produs tot de Jerry Bruckheimer: serialul Detectivele din L.A./L.A.'s Finest, difuzat de AXN, cu Jessica Alba și Gabrielle Union protagoniste.

Au trecut 17 ani de când Syd Burnett (Gabrielle Union) monopoliza acțiunea în fața fratelui ei Marcus (Martin Lawrence) și a iubitului Mike (Will Smith) în Bad Boys II. Pe atunci, Syd lucra pentru guvernul federal și se lupta cu cartelurile de traficanți de droguri din Miami. Acum, Syd s-a mutat la Los Angeles (și pe micul ecran) cu LA's Finest, un spin-off ce împărtășește spectatorilor noile ei aventuri în calitate de polițist în Los Angeles, alături de o parteneră pe măsură, Nancy McKenna (Jessica Alba). Împreună, Syd și Nancy luptă împotriva răului de pe străzile din LA, în calitate de femei polițist, dar și împotriva răului din propriile lor vieți.

Jessica Alba și Gabrielle Union sunt Detectivele din L.A., în noua drama de acțiune de pe AXN, ce debutează pe 11 mai, de la ora 22.00, cu episoade duble
Nancy și Syd se șicanează reciproc (printre altele pentru că Nancy e o familistă convinsă, pe când Syd își petrece nopțile cu parteneri diferiți), ceea ce e sursă de amuzament, dar își și apără spatele atunci când e nevoie. Ciocniri de mașini, urmăriri cu motocicleta, filaje în cluburi de noapte, exploziile sunt ingredientele acestui serial ce combină dramă procedurală cu thrillerul de acțiune.

Dincolo de munca de polițist și infractori mai mult sau mai puțin săriți de pe fix, unul dintre antagoniști este însuși trecutul lui Nancy, care vine din urmă interferând cu munca ei în LAPD. Pe de altă parte, Syd însăși are propria agendă, fapt ce interferează cu respectarea regulilor în munca ei de polițist. Dincolo de provocările personale ale protagonistelor, serialul apasă pedala emoționalului. Cinemagia a văzut primele două episoade ale serialului, iar primele două cazuri ale polițistelor implică copii și adolescenți, ceea ce poate sensibiliza telespectatorii.

Din capul locului, LA's Finest își duce publicul în mijlocul Los Angeles-ului - adică, în mijlocul traficului. În primul episod, Syd și Nancy se ceartă de la trafic, de la GPS, de la rutele locale de navigație, de la cine să fie polițistul bun și cine polițistul rău atunci când forțează un infractor să furnizeze informații cruciale pentru rezolvarea cazurilor. Deși pare că fiecare din cele două vrea să „ia fața” celeilalte, în punctele de maximă intensitate ale unei misiuni, cele două fac echipa perfectă. 
Citește continuarea pe cinemagia.ro


Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro