Din 20 februarie, pe marile ecrane, „Femeia în Negru 2: Îngerul Morţii” împarte fiori de groază
La doi ani după ce Daniel Radcliffe a încercat să elucideze misterul, filmul „Femeia în Negru 2: Îngerul Morţii” readuce spiritul malefic în casa părăsită cu o forţă răzbunătoare de nestăpânit, concentrată de această dată asupra unui grup de copii. Filmul este distribuit de Freeman Entertainment din 20 februarie, în cinematografele din ţară.
Deja o carte besseller şi o piesă de succes, Femeia în Negru a devenit în 2012 un film de succes la nivel mondial, atunci când povestea a fost adusă pe marile ecrane. Richard Jackson, producătorul filmului, adaugă: „Inspiraţia scriitoarei Susan Hill pentru noua poveste s-a născut după ce Susan a văzut o bază aeriană abandonată în estul Angliei, îmbinând elementele vremurilor de război cu viziunea ei legată de Femeia în Negru. Ne-a plăcut această naraţiune îndrăzneaţă, care a păstrat doar elementele centrale ale mitului, fantoma şi locul, dar care a evoluat în timp”Realizat ca un film de sine stătător şi nu ca o continuare, „Femeia în Negru 2: Îngerul Morţii” se desfaşoară în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Din cauza bombardamentelor, profesoarele Eve Parkins (Phoebe Fox) şi Jean Hogg (Helen McCrory) sunt nevoite să îşi evacueze elevii în Crythin Gifford, un sătuc aflat la mică distanţă de oraş. Aceştia se cazează în aceeaşi casă, în care, în urmă cu 40 de ani, Arthur Kipps (Daniel Radcliffe) a investigat primul său caz supranatural. În foarte scurt timp, Eve realizează şi ea că locuinţa este bântuită.
Cu cât vor sta mai mult în casă, cu atât vor fi mai atraşi în terifiantul trecut a foştilor locatari, iar maleficul spirit care le dă târcoale va fi mai aproape să pună stăpânire pe sufletele copiilor. Cu ajutorul pilotului Jeremy Irvine, profesoarele încearcă să îi protejeze pe cei mici şi să afle adevărul despre Femeia în Negru.
„Femeia în Negru 2: Îngerul Morţii” este un film distribuit de Freeman Entertainment şi va avea premiera în cinematografele din ţară pe 20 februarie 2015.