Cele mai bune 14 noi filme ale anului. Iată când și unde vor avea premiera
Cel mai probabil nu se vor mai lansa la Cannes, unde ar fi trebuit să aibă premiera.
Amânarea Festivalului Internațional de Film de la Cannes sau probabila anulare lasă pe unele dintre cele mai așteptate filme independente sau de la marile studiouri într-un punct mort. Filme care erau așteptate să aibă premiera pe Croazeta de la Cannes – inclusiv The French Dispatch (Wes Anderson), Benedetta (Paul Verhoeven) și Soul (animația de la Pixar) - vor fi nevoite să își găsească o altă ocazie să calce pe covorul roșu sau, dacă nu, vor trebui să evite cu totul circuitul festivalier, scrie The Hollywood Reporter.Cannes este locul lansării celor mai bune filme, viitoarele titluri care scriu istoria. Pentru filmele independenete, o premieră la Cannes e un moment crucial, o trambulină de lansare. Fără Cannes, aceste filme nu ar fi nici măcar observate, darămite lansate.
Anul trecut, la Cannes, filmul lui Bong Joon Ho Parasite a reușit să ia Palme d’Or pentru cel mai bun film, apoi a avut și succes comercial și a luat și Oscarul.
Cu un festival cannez acum improbabil în „formulă convențională”, așa cum recunoșteau marți organizatorii, speranțele anului acesta își caută o noua casă. Desigur, festivalul se va derula sub o formă sau alta, de vreme ce organizatorii deocamdată nu au anunțat anularea evenimentului.
Iată câteva dintre cele mai importante titluri pregătite pentru Cannes și unde ar putea ajunge dacă Festivalul continuă să fie decalat pe termen nedeterminat în lunile care urmează:
The French Dispatch
După premiere la Festivalul Internațional de Film de la Berlin cu filmele sale precedente – Isle of Dogs și The Grand Budapest Hotel – Wes Anderson urma să aibă la Cannes lansarea filmului The French Dispatch, plasat la Paris despre o revistă în limba engleză inspirată liber de modelul The Paris Review. O distribuție excelentă ar fi făcut The French Dispatch un reper obligatoriu la Festival. Searchlight a relocat, de atunci, premiera filmului în Statele Unite din iulie până pe 16 octombrie, șansele îndreptându-se către o premieră la festivalul de la Toronto.
Benedetta
Filmul lui Paul Verhoeven despre două călugărițe lesbiene – cu tematică incluzând sexul, religia și cu Charlotte Rampling în distribuție – urma să facă senzație anul acesta la Cannes. Regizorul olandez ar fi avut o revenire a carierei după premiera filmului Elle la Cannes din 2016. Coordonând-o atunci în rol pe Isabelle Huppert, aceasta a primit o nominalizare la Oscarul pentru cea mai bună actriță. Benedetta, în care joacă Virginie Efira în rolul unei călugărițe de secol XVII care suferă halucinații erotice și viziuni religioase, începând o relație amoroasă cu altă călugăriță, și-ar putea găsi locul la Veneția, unde Verhoeven a lansat Black Book în 2006.