Majoritatea marilor capodopere literare au fost transpuse pe ecran - dar, cel mai adesea, cel mult corect (cum să-şi găsească echivalentul filmic Dostoievski, Tolstoi, Goethe, Proust, Joyce - şi atâţia alţii ca ei...?). Se ştie cât de rar un film depăşeşte cartea care l-a inspirat. Au existat, însă, şi excepții. Iată mai jos zece filme care au depășit sursa literară.

Citind romanul primit de la o scriitoare încă necunoscută, pe nume Margaret Mitchell, care lucrase la el zece ani, producătorul David O. Selznick a ştiut că trăsese lozul cel mare. "Gone With the Wind" ("Pe aripile vântului" - 1939, Victor Fleming), prima superproducţie color din istoria cinematografului, a devenit unul dintre cele mai populare succese de box-office ale tuturor timpurilor - mai ales datorită cvartetului de mari actori din rolurile principale: Vivien Leigh, Clark Gable, Olivia De Havilland şi Leslie Howard.

Adaptat în regia lui Victor Fleming, după „The Wonderful Wizard of Oz” (1900), romanul pentru copii scris la începutul secolului XX de L. Frank Baum, acest clasic fără vârstă este una dintre cele mai celebre și iubite feerii cinematografice, un musical admirabil, care a propulsat-o pe Judy Garland de la poziția de actor-copil talentat la statutul de vedetă nemuritoare și emblematică a marelui ecran.

Ideea călătoriei în timp,  lansată de  H.G. Wells, se desfăşura destul de liniar şi neimaginativ în fidela ecranizare din 1960 după "The Time Machine" (regia George Pal), dar beneficiază de o contribuţie cu adevărat creatoare în adaptarea liberă din 1971 a regizorului Nicholas Meyer, filmul "Time After Time" - unde intriga e complicată prin apariţia lui Jack the Ripper, iar misterul niciodată elucidat din jurul acestuia se explică prin... catapultarea în afara timpului! 

Erich Maria Remarque, autor francez de origine germană, s-a impus în 1929 cu cel de-al treilea roman al său, "Im Westen nichts Neues" („Nimic nou pe frontul de vest”), inspirat din realităţile Primului Război Mondial. Imediat, drepturile de autor au fost achiziţionate pentru ecranizare: All Quiet on the Western Front (1930 - Lewis Milestone) devenea prima capodoperă din genul filmelor de război.

Marele maestru al SF-ului hard, Arthur C. Clarke, îşi dezvoltase propria povestire "The Sentinel", despre o posibilă relaţie între omenire şi alte civilizaţii extraterestre, în scenariul (şi, aproape simultan, romanul) „2001: A Space Odyssey” (transpus genial pe peliculă de Stanley Kubrick în 1968).

Cum la acea dată lumea se afla în plin Război Rece, ruşii n-au vrut să rămână mai prejos, şi i-au comandat propriului lor cineast de geniu, Andrei Tarkovsky, o replică la capodopera SF americană - care avea să fie, în 1972, filmul inegalabil Solyaris (după romanul lui Stanislaw Lem), dezvoltând ideea unei „planete inteligente" care, încercând să stabilească o cale de comunicare cu astronauţii pământeni ce-o observă, le personifică material obsesiile subconştientului - de unde se dezvoltă o altă idee fără egal: cât de „umană” se poate considera o asemenea copie fidelă a unei persoane reale...? Cât de "uman" este umanul în general, aşa cum îl concepem?

Regizorul de geniu Andrei Tarkovski avea să realizeze cel mai bun film al tuturor timpurilor, pornind tot de la un mare roman science-fiction. „Călăuza” este o adaptare a unui roman științifico-fantastic foarte popular în țările Europei de Est - „Picnic la margine de drum”, de Arkadi și Boris Strugatki. Superlativ pe toate nivelurile, „Stalker” se impune inclusiv prin nucleul ideatic al misterioasei Zone, cu camera dorinţelor care... nu se împlinesc niciodată - căci cum am putea şti ce ne dorim, când nici măcar nu ştim cine suntem cu adevărat...?

Prima idee SF autentică este, indiscutabil, cea a lui Mary Shelley, cu nemuritorul ei „Frankenstein” - care pe mulţi a inspirat, un secol mai tâziu, când s-a inventat cinematograful. În filmul din 1931 regizat de James Whale, cu Boris Karloff, inspirat din romanul omonim al lui Mary Shelley, Frankenstein este un om de ştiinţă care îşi propune un lucru imposibil: să recreeze viaţa din materie fără viaţă: iar ceea ce va lua naştere va fi iconicul monstru criminal (chiar dacă diverse continuari ale filmului îi vor da conştiinţă şi o latură pozitivă). Boris Karloff joacă rolul celui mai renumit monstru de pe ecran, mulți considerând acest titlu ca fiind cel mai bun film de groază realizat vreodată.

Film inspirat dintr-o nuvelă din 1992 semnată Stephen King şi intitulată Rita Hayworth and The Shawshank Redemption. Andy Dufresne (Tim Robbins) este condamnat pentru uciderea soţiei sale şi a amantului acesteia. Andy se consideră nevinovat şi încearcă să supravieţuiască în Penitenciarul Shawshank, unde este ajutat de către un alt deţinut, Red, jucat de către Morgan Freeman într-un rol nominalizat la Oscar. Filmul este adesea inclus pe primele locuri în topul celor mai bune producții ale tuturor timpurilor.

Kubrick a propus halucinanta viziune a hotelului multilateral-bântuit, în filmul „The Shining” (1980; după romanul lui Stephen King). Ingenioasa ecranizare de către Stanley Kubrik a romanului omonim a lui Stephen King a adus faimă durabilă atât scriitorului, cât și regizorului și l-a propulsat pe Jack Nicholson printre superstarurile Hollywoodului. 

O  explorare a condiţiei umane, în cheie SF, se găseşte în tulburătorul film „Charly” (regia Ralph Nelson, 1968), după „Flowers for Algernon”, de Daniel Keyes - construit în jurul unui tânăr care, supus unei intervenţii chirurgicale pe creier, evoluează rapid spre nivelul de super-geniu... numai pentru a descoperi că metoda e imperfectă, urmând să regreseze iar la nivelul iniţial, şi chiar mai rău - drept pentru care, cu puterile cerebrale pe care le-a dobândit pentru atât de scurt timp, perfecţionează metoda, în folosul celor ce-i vor urma.

Din sfera scenariilor distopice se reţine societatea totalitară postulată de romancierul Ray Bradbury în care orice expresie mediatică prin cuvânt scris e interzisă, iar cărţile, ca atare, sunt incinerate de... pompieri - în tulburătoarea viziune filmică a lui François Truffaut: "Fahrenheit 451", din 1966.

Efectul The Godfather asupra întregii culturi americane, declanşat de romanul lui Mario Puzo (1969), a fost mult amplificat de capodopera cinematografică omonimă imediat ulterioară, în regia lui Francis Ford Coppola. Fenomenul a inclus apariţia în Statele Unite, precum şi în limbile întregii lumi, a unor termeni italieni ca omertà, consiglieri, caporegime sau Cosa Nostra, iar personajul titular, Don Vito Corleone (interpretat magistral de Marlon Brando) a devenit sinonim cu mafia italiană.

Inventivitatea mereu surprinzătoare a scriitorului Philip K. Dick îşi găseşte două dintre cele mai valabile convertiri cinematografice în "Blade Runner" (Ridley Scott, 1982 - pe generoasa idee a unei convieţuiri incerte între androizi şi oameni, într-un viitor decadent) şi "Total Recall" (regizorul Paul Verhoeven, 1988 - reuşind performanţa rară ca, din premisa deja ofertantă a unei scurte povestiri, să dezvolte organic un întreg sistem ideatic pe relaţia între realitate şi iluzie).

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te aşteptăm şi pe pagina noastră de Facebook!